ING Group a publicat Raportul anual de progres pentru acțiuni climatice. Raportul explică impactul finanțărilor noastre asupra schimbărilor climatice și modul în care activitatea ING este afectată de degradarea mediului înconjurător.
Raportul analizează progresul ING privind Abordarea Terra – strategia prin care direcționează sectoarele cu cea mai mare intensitate a emisiilor de carbon din portofoliul său spre zero emisii nete până în 2050 – precum și modul în care ING facilitează tranziția clienților săi spre economia verde. Sunt detaliate, de asemenea, modalitățile de evaluare a riscurilor climatice și măsurile aplicate pentru atenuarea acestora.
"Schimbările climatice sunt o realitate, iar efectele lor sunt resimțite peste tot în jurul nostru. Cele mai recente rezultate științifice confirmă faptul că nu mai avem multe ocazii rămase pentru a limita încălzirea globală la 1,5°C. Cred cu tărie că fiecare pas este important, fiecare acțiune are sens și fiecare zecime de grad contează. Cu toții – guverne, ONG-uri, companii și persoane fizice – avem un rol în acest proces și noi, toți, putem contribui pentru generațiile din prezent și viitor, dacă lucrăm împreună pentru a atinge obiective comune".
Plasarea sustenabilității în centrul activității noastre este unul dintre cei doi piloni principali ai strategiei ING. Suntem mândri de progresul pe care îl facem și de modul în care finanțările pe care le acordăm contribuie la tranziția clienților noștri către economia verde, dar mai avem pași de făcut. Schimarea nu se întâmplă peste noapte, iar tranziția spre verde nu este albă sau neagră. Realitatea este că, în ciuda faptului că finanțăm multe activități sustenabile, în continuare finanțăm mai multe care nu sunt. Societatea este în tranziție către o economie cu emisii de carbon reduse. La fel și clienții noștri, la fel și noi.
Principalele concluzii ale raportului:
Pe măsură ce perspectivele asupra efectelor schimbărilor climatice evoluează rapid, continuăm și noi să ne îmbunătățim abordarea. Acest raport ne oferă ocazia de a reflecta asupra progreselor pe care le-am înregistrat și de a privi în viitor către ariile în care putem face mai mult, mai repede, acolo unde putem stimula o mai bună colaborare și cere îndrumări mai solide.
Raportul de progres pentru acțiuni climatice, al ING Group, pentru anul 2023 poate fi accesat aici.
Despre ING:
ING este o instituție financiară globală, care oferă servicii bancare prin intermediul companiei ING Bank. Misiunea ING Bank este aceea de a-i susține pe oameni să fie cu un pas înainte, în viață și în afaceri, iar cei peste 59.000 de angajați ai săi asigură furnizarea serviciilor de retail și Wholesale Banking clienților aflați în peste 40 de țări.
Acțiunile ING Group sunt listate la Bursele de Valori din Amsterdam (INGA NA, INGA.AS) și Bruxelles, precum și la New York Stock Exchange (ADRs: ING US, ING.N).
Sustenabilitatea este parte din strategia ING, lucru evidențiat și de poziția de lider a acestuia în clasamentele sectoriale. În septembrie 2022, MSCI a acordat ING un rating ESG 'AA', după ce în luna august 2022, Sustainalytics plasa riscul material de ESG al ING pe nivelul “strong”, iar în iunie 2022, S&P Global Ratings acorda ING un rating ESG “strong”. Acțiunile ING Group sunt, de asemenea, incluse în principalele produse de sustenabilitate și în indicii ESG ai furnizorilor Euronext, STOXX, Morningstar și FTSE Russell.
Traducere din limba engleză. Link spre varianta în engleză a comunicatului de presă aici
Accesibilitate