SUBIECTUL LUNII PE PIAȚA GLOBALĂ ELVEȚIA A DESCHIS SEZONUL

Subiectul lunii pe piața globală martie 2024: Elveția a deschis sezonul

Notă informativă lunară pregatită de Goldman Sachs Asset Management B.V

Elveția a devenit prima economie din G10, care a implementat un program de relaxare monetară prin reducerea ratei dobânzii de politică monetară. În luna martie, Banca Centrală a Elveției a surprins investitorii prin anunțul de diminuare a ratei de dobândă cu 0.25 puncte de bază, coborând-o la nivelul de 1.5%. Această decizie a fost influențată de evoluția inflației care a scăzut de la un maxim de 3.5% în august 2022, la 1.2% în februarie 2024, conform datelor publicate de Biroul de Statistică, mentinâdu-se sub pragul de 2% timp de peste jumatate de an. Un alt factor care a stat la baza acestei decizii a fost aprecierea din ultimele luni a francului elvețian față de euro sau de dolarul american, generând dificultăți pentru exportatori. Profiturile acestora s-au diminuat oricum pe fondul încetinirii economiei globale și în special a Chinei și Germaniei, iar un franc elvețian mai solid a amplificat această situație – costurile cu forța de muncă au rămas ridicate în timp ce veniturile în valutele străine se depreciau. Francul elvețian s-a depreciat ca urmare a acestei decizii până la un nivel de 0.9731 franci pentru un euro, față de minimul atins la începutul anului de 0.9274.

Clasa de Active

Rentabilitatea totală în ultima lună (29.02.2024-31.03.2024)

Rentabilitatea totală în ultimul an (31.03.2023- 31.03.2024)

Rentabilitatea totală în ultimii 5 ani (31.03.2019 -31.03.2024)

Acțiunile din SUA (S&P 500)

3.22%

29.86%

101.41%

Acțiunile Europene (Euro Stoxx50)

4.38%

21.73%

77.23%

Obligațiunile din SUA (S&P US Treasury Bond)

0.67%

-2.31%

-4.54%

Obligațiunile din Germania (Bloomberg Germany all gov bonds)

0.94%

2.06%

-13.50%

Petrol (Brent )

6.80%

9.50%

29.45%

Aur

8.12%

11.85%

70.94%

*Performanța trecută nu prezice randamente viitoare și nu garantează rezultate viitoare, care pot varia.

Sursa: Bloomberg la data de 29.02.2024
Produsele Goldman Sachs Asset Management și Bloomberg nu au legătură, iar Bloomberg nu a aprobat nici Goldman Sachs Asset Management, nici produsele sale.

 

Iunie este luna mult așteptată de investitori

În urma întâlnirii membrilor Băncii Centrale a Statelor Unite (FED) din luna martie, președintele FED Jerome Powell s-a declarat încrezator ca inflația evoluează către un nivel sustenabil de 2%, indicând astfel o apropiere de momentul potențialelor reduceri ale ratei dobânzii. În paralel, FED a publicat noile sale estimări trimestriale asupra economiei, pe baza cărora se estimează o îmbunățire a economiei. PIB-ul se estimează că va crește în 2024 cu  2.1%, față de proiecția anterioară de 1.4% și o consolidare a pieței muncii.
Bine cunoscutul grafic dot-plot, ce include așteptările membrilor Băncii Centrale cu privire la rata dobânzii arată ca mediana așteptărilor a rămas nemodificată pentru acest an – menținându-se perspectiva de 3 reduceri ale ratei dobânzii în acest an. Observăm ca și așteptările generale ale analiștilor se situează în jurul aceluiași număr de reduceri, o temperare semnificativă făță de estimarile de la începutul anului când anticipau 7 reduceri.

De cealaltă parte a Atlanticului, în Europa, perspectivele par a fi mai stabile în ceea ce privește prima reducere a ratei dobânzii de care Banca Centrală Europeana (BCE) în luna iunie, însă ritmul reducerilor rămâne incert. Președintele BCE, Christine Lagarde, a anunțat că deciziile rămân dependente de evoluția ratei inflației și a creșterilor salariale din urmatoarea perioadă. Rata inflației în zona euro a înregistrat în martie o scădere ușoară către 2.4% față de nivelul înregistrat în februarie de 2.6%, conform calculelor efectuate de Eurostat. Cu toate acestea, analizând cu atenție inflația și privind mai detaliat componentele sale, se observă că serviciile sunt cele care avansează mai alert cu o creștere anuală a costurilor de 4%. Acest lucru reprezintă un motiv de îngrijorare pentru Banca Centrală, deoarece ajustarile salariale pot susține pe termen lung creșterea costurilor serviciilor. Opiniile analiștilor sunt împățite: unii văd riscul reducerilor ratelor de dobândă prea devreme, în timp ce alții indică dificultățile cu care se confruntă sectoarele manufacturiere ale Franței și ale Germaniei în revenirea lor după multiplele șocuri la care au fost supuse în ultimii ani.  Pentru ca BCE să ofere un semnal mai clar de sprijin pentru economie, reducerea ratei dobânzii ar trebui să survină mai rapid și să surprindă investitorii.

Piața tranzacțiilor se relansează

Piața tranzacțiilor pe piața de capital a cunoscut o revigorare, cu un început de an solid după 3 ani de stagnare. Analiza efectuată de Ernst &Young arată că valoarea IPO-urilor (ofertele publice inițiale) din primul trimestru a înregistrat o creștere cu 7%, în timp ce numărul de tranzacții a continuat să scadă. Odată cu perspectivele de reducere a ratelor de dobândă, și cu evoluția economică peste așteptări, investitorii sunt mult mai dispuși să își asume riscuri noi. Piața tranzacțiilor este atent monitorizată deoarece furnizează informații despre sănătatea economiei, este și cea care ne avertizează asupra potențialor bule speculative. Atunci când observăm evaluări foarte ridicate pentru companii, unii investitori se avântă în cautarea câștigurilor exponențiale, dar și atunci când teama cuprinde piața și pariurile devin mai prudente. Fiind la începutul acestui nou ciclu, se anticipează ca piața va deveni mult mai activă în perioada următoare.

Aurul și piața mărfurilor

Goana după aur continuă și în acest an, în contextul creșterii riscului geopolitic, mai multe țări au decis să își mărească rezervele de aur. Printre principalii cumpărători de aur în 2023 s-au numărat China și Polonia. Aurul este perceput ca o monedă stabilă și sigură, iar băncile centrale cu o rezervă mai mare în aur sunt mai protejate împotriva fluctuațiilor valutare și pot oferi o stabilitate mai mare economiilor acestora. În plus, în contextul actual al așteptării inițierii progamului de reducere a ratelor de dobândă în Statele Unite ale Americii interesul pentru alocările către aceasta investiție a crescut.

Dar aurul nu este singurul care a captat atenția presei. Cea mai discutată marfa este cacao. O serie de condiții meteoreologice au afectat zonele de plantare a cacao. Cum aproximativ 70% din producția globală de cacao se afla în Vestul Africii în Ghana și Coasta de Fildes, efectele fenomenului El Nino care a cauzat temperaturi extrem de ridicate a periclitat producția de boabe de cacao. Prețul de tranzacționare a cacao la marile burse de mărfuri a crescut cu 126% de la începutul acestui an.

Grafic: Evoluția cotației de cacao în dolari pe tona metrică din ultimii 5 ani. Axa este exprimată în dolari/tona metrica cât reprezintă un contract de tranzacționare.

Sursa: Bloomberg la data de 31.03.2024
Produsele Goldman Sachs Asset Management și Bloomberg nu au legătură, iar Bloomberg nu a aprobat nici Goldman Sachs Asset Management, nici produsele sale.

 

OPEC+ (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol+) a declarat că își va menține producția de petrol nemodificată. Producția a fost redusă în noiembrie 2022, iar pe parcursul anului 2023 au fost implementate reduceri suplimentare ale producției. O presiune se observă și asupra cererii în contextul îmbunătățirii economiei SUA ce ar conduce la un consum mai ridicat. Cu toate acestea, nivelul de 90 USD/ barilul de petrol Brent reprezintă o rezistență, iar depășirea acestui nivel va fi posibilă în contextul apariției unui alt șoc pe piața.

 

Disclaimer

Această comunicare de marketing este publicată de Goldman Sachs Asset Management B.V., o societate de administrare OPCVM/AIF cu sediul în Țările de Jos și este destinată numai investitorilor profesioniști MiFID. Această comunicare de marketing a fost elaborată exclusiv în scopul informării și nu trebuie interpretata drept o ofertă, în special un prospect sau orice invitație de a trata, cumpăra sau vinde orice garanție sau de a participa la orice strategie de tranzacționare sau la furnizarea de servicii de investiții sau de cercetare de investiții. Deși s-a acordat o atenție deosebită conținutului acestei comunicări de marketing, nu se oferă nicio garanție sau reprezentare, expresă sau implicită, acurateței, corectitudinii sau caracterului complet al acesteia. Orice informație furnizată în această comunicare de marketing poate fi modificată sau actualizată fără notificare prealabilă. Investițiile prezintă riscuri. Nici Goldman Sachs Asset Management B.V. și nici orice altă companie sau unitate aparținând Goldman Sachs Group Inc., nici oricare dintre directorii sau angajații săi nu pot fi trași direct sau indirect la răspundere sau responsabili cu privire la această comunicare de marketing. Utilizarea informațiilor conținute în această comunicare de marketing se face pe propriul risc. Vă rugăm să rețineți că valoarea oricărei investiții poate crește sau scădea și că performanțele anterioare nu indică rezultate viitoare și nu ar trebui în niciun caz să fie considerate ca atare. Această comunicare de marketing nu este îndreptată și nu trebuie luată în considerare de către persoane din SUA, astfel cum sunt definite la articolul 902 din Regulamentul S din Legea privind valorile mobiliare a Statelor Unite din 1933, și nu este destinată și nu poate fi utilizată pentru a solicita vânzarea de investiții sau subscrierea de valori mobiliare în țările în care acest lucru este interzis de autoritățile sau legislația relevantă. Orice pretenții care decurg din sau în legătură cu termenii și condițiile acestei exonerări de răspundere sunt reglementate de legislația olandeză. Acest material este furnizat la cererea dumneavoastra pentru uz exclusiv. 

Acest material este furnizat la cererea dumneavoastra doar in scop informativ. Nu este o oferta sau o solicitare de cumparare sau vanzare de valori mobiliare. Nicio parte a acestui material nu poate, fără acordul prealabil scris al Goldman Sachs Asset Management, fi (i) coPiața, fotocoPiața sau duplicata sub nicio forma, prin orice mijloc sau (ii) transmisa oricarei persoane care nu este angajat, director sau agent autorizat al destinatarului.

ACEST MATERIAL NU CONSTITUIE O OFERTĂ SAU SOLICITARE ÎN NICIO JURISDICȚIE SAU CĂTRE ORICE PERSOANĂ PENTRU CARE ACEST LUCRU AR FI INTERZIS DE LEGISLAȚIE.

Opiniile exprimate sunt doar în scop informativ și nu constituie o recomandare din partea Goldman Sachs Asset Management de a cumpăra, vinde sau deține vreun titlu de valoare. Vizualizări și opiniile sunt actuale la data prezentării prezentei și pot fi supuse modificărilor, nu trebuie interpretate ca sfaturi de investiții.

Potentialii investitori ar trebui sa se informeze cu privire la orice cerinte legale si reglementari fiscale si de control valutar aplicabile in tarile de cetatenie, resedinta sau domiciliu si care ar putea fi relevante. Acest material este furnizat doar in scop informativ su nu trebuie interpretat ca un sfat de investitii sau o solicitare de cumparare sau vanzare de valori mobiliare. 

Acest material nu este destinat a fi folosit ca un ghid general pentru investitii sau ca sursa de recomandari specifice de investitii si nu face recomandari implicite sau exprese cu privire la modul in care ar trebui sau ar fi gestionat contul oricarui client, ca strategii de investitii adecvate, deoarece strategiile de investitii adecvate depind de obiectivele investitionale ale clientilor. 

Performantele anterioare nu garanteaza rezultate viitoare, care pot varia. Valoarea investitiilor si veniturilor obtinute din investitii vor fluctua si pot scadea sau creste. Poate sa apara o pierderea a capitalului investiti. 

De asemenea, exista riscul ca valoarea capitalului investit sa fluctueze.

Aceste informații privesc activitatea generală a pieței, tendințele industriei sau ale sectorului sau alte condiții economice, de piață sau politice generale și nu trebuie interpretate ca consultanță în cercetare sau de investiții. Acest material a fost pregătit de Goldman Sachs Asset Management și nu este o cercetare financiară și nici un produs al Goldman Sachs Global Investment Research (GIR). Acesta nu a fost elaborat în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile menite să promoveze independența analizei financiare și nu face obiectul unei interdicții de tranzacționare ca urmare a distribuirii cercetării financiare. Punctele de vedere și opiniile exprimate pot diferi de cele ale Goldman Sachs Global Investment Research sau ale altor departamente sau divizii ale Goldman Sachs și ale afiliaților săi. Investitorii sunt îndemnați să se consulte cu consilierii lor financiari înainte de a cumpăra sau de a vinde orice valori mobiliare. Este posibil ca aceste informații să nu fie actuale, iar Goldman Sachs Asset Management nu are obligația de a furniza actualizări sau modificări. 

Deși anumite informații au fost obținute din surse considerate a fi de incredere, nu garantăm acuratețea, integralitatea sau corectitudinea acestora. Ne-am bazat și ne-am asumat fără o verificare independentă acuratețea și caracterul complet al tuturor informațiilor disponibile din surse publice. Opiniile exprimate sunt doar în scop informativ și nu constituie o recomandare din partea Goldman Sachs Asset Management de a cumpăra, vinde sau deține vreun titlu de valoare. Opiniile sunt actuale la data prezentării și pot fi supuse modificărilor si nu ar trebui interpretate ca sfaturi de investiții. Capitalul investit este supus riscului. 

Indicii nu sunt gestionați. Cifrele ce fac referire la indici reflectă reinvestirea tuturor veniturilor sau dividendelor, după caz, dar nu reflectă deducerea taxelor sau cheltuielilor care ar reduce randamentele. Investitorii nu pot investi direct în indici. Indicii la care se face referire aici au fost selectați deoarece sunt bine cunoscuți, recunoscuți ușor de investitori și reflectă acei indici despre care Managerul de Investiții consideră că, în parte bazat pe practica industriei, oferă un punct de referință adecvat pentru a evalua investiția sau Piața mai largă descrisă aici. Excluderea fondurilor speculative „eșuate” sau închise poate însemna că fiecare indice supraevaluează performanța fondurilor speculative în general.

Referintele la indici, benchmark-uri sau alte măsuri ale performanței relative a pieței pe o anumită perioadă de timp sunt furnizate doar pentru informarea dumneavoastră și nu implică faptul că portofoliul va obține rezultate similar. Compoziția indicelui poate să nu reflecte modul în care este construit un portofoliu. În timp ce un consilier încearcă să creeze un portofoliu care să reflecte caracteristicile adecvate de risc și rentabilitate, caracteristicile portofoliului se pot abate de la cele ale indicelui de referință. Indicii nu sunt gestionați. Cifrele pentru indici reflectă reinvestirea tuturor veniturilor sau dividendelor, după caz, dar nu reflectă deducerea oricăror taxe sau cheltuieli care ar reduce randamentele. Investitorii nu pot investi direct în indici. Indicii menționați aici au fost selectați deoarece sunt bine cunoscuți, ușor de recunoscut de către investitori și reflectă acei indici despre care administratorul de investiții consideră, în parte pe baza practicii industriei, că oferă un punct de referință adecvat în raport cu care să evalueze investiția sau piața mai largă descrisă aici. 

Prognozele economice și de piață prezentate aici reflectă o serie de ipoteze și judecăți la data prezentei prezentări și pot fi modificate fără notificare. Aceste previziuni nu iau în considerare obiectivele de investiții specifice, restricțiile, situația fiscală și financiară sau alte nevoi ale unui anumit client. Datele reale vor varia și este posibil să nu fie reflectate aici. Aceste prognoze sunt supuse unor niveluri ridicate de incertitudine care pot afecta performanța reală. În consecință, aceste previziuni ar trebui privite ca fiind doar reprezentative pentru o gamă largă de rezultate posibile. Aceste previziuni sunt estimate, bazate pe ipoteze, sunt supuse unor revizuiri semnificative și se pot schimba semnificativ pe măsură ce condițiile economice și de piață se modifică. Goldman Sachs nu are obligația de a furniza actualizări sau modificări ale acestor prognoze. Studiile de caz și exemplele au doar scop ilustrativ.

Acest material este oferit doar în scopuri educaționale și nu trebuie interpretat ca un sfat de investiții sau o ofertă sau o solicitare de cumpărare sau vânzare de valori mobiliare. În consecință, aceste previziuni ar trebui privite ca fiind doar reprezentative pentru o gamă largă de rezultate posibile. Aceste previziuni sunt estimate, bazate pe ipoteze, sunt supuse unor revizuiri semnificative și se pot schimba semnificativ pe măsură ce condițiile economice și de piață se schimbă. Goldman Sachs nu are obligația de a furniza actualizări sau modificări ale acestor prognoze. Studiile de caz și exemplele au doar scop ilustrativ.

Compliance Code:  366033-OTU-2007046


© 2024 Goldman Sachs. Toate drepturile rezervate.    
 

 

Accesibilitate

Dacă alegi să ascunzi meniul de accesibilitate, nu îl vei mai putea vizualiza, decât dacă ștergi istoricul de navigare și datele. Ești sigur că dorești să ascunzi interfața?