Maria Zoicaș este noul Director de Resurse Umane

Maria Zoicaș se va alătura ING Bank România în calitate de Director al departamentului Resurse Umane începând cu luna noiembrie 2024.

Maria are peste 16 ani de experiență în resurse umane, comunicare și educație. De-a lungul carierei sale, a coordonat proiecte de impact în mai multe companii globale alături de echipele pe care le-a dezvoltat în arii precum HR Business Partnering, Recruitment & Employer Branding, Culture & Engagement şi Talent & Development. 

Printre experiențele sale cheie se numără coordonarea strategiei de resurse umane pentru echipe Comerciale și Operaționale, crearea şi implementarea unor programe de dezvoltare de talente la nivel local și internațional, proiecte majore de transformare organizațională şi culturală și inovarea practicilor de employer branding pentru companiile multinaționale din domeniul bancar, telecomunicații, FMCG și BPO.
 

Maria Zoicaș este un profesionist foarte valoros, cu o experiență bogată în arii cheie din domeniul Resurselor Umane. Sunt convinsă că Maria va obține rezultate excelente în rolul de Director de Resurse Umane și că va contribui la dezvoltarea culturii noastre organizaționale diferențiatoare și la succesul echipelor noastre în anii care vor urma. declară Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România.
 

Maria preia funcția de la Mihaela Ioniţă, care de la 1 noiembrie devine noul Head of Human Resources la ING Germania. Misha s-a alăturat ING la începutul anului 2023, fiind unul dintre cei mai experimentaţi profesionişti de resurse umane din România, cu experienţă locală şi internaţională în diferite industrii.

ING  
ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări. Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice. ING Bank România este singura bancă cu o creștere organică din top 10 bănci locale după active, fără achiziții de portofolii de clienți sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,85 milioane de clienți din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate și Wholesale Banking.

Misiunea ING este aceea de a-i susține pe oameni să fie cu un pas înainte, în viață și în afaceri.
 

Accesibilitate

Dacă alegi să ascunzi meniul de accesibilitate, nu îl vei mai putea vizualiza, decât dacă ștergi istoricul de navigare și datele. Ești sigur că dorești să ascunzi interfața?