40 de companii românești vor fi selectate în ScaleOut 4x10

40 de companii românești din patru regiuni ale țării vor fi selectate în ScaleOut 4x10 - program de scalare organizat de Fundația Romanian Business Leaders (RBL) și ING Bank România. Programul este destinat antreprenorilor cu o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro, cu ambiții de creștere la nivel național și regional. Companiile vor fi alese din regiunile Centru, Nord-Vest, Nord-Est și Sud-Est.

RBL și ING vor fi alături de antreprenori pe întreg procesul de creștere, de la realizarea planului de extindere, până la implementarea acestuia.

„Ne dorim ca prin ScaleOut 4X10 să ajungem în întreaga țară la cât mai mulți antreprenori. În prima fază, mergem cu expertiza noastră în patru regiuni economice ale țării, iar apoi, în urma primelor rezultate de scalare obținute, vom face pașii următori și vom ajunge la un număr și mai mare de antreprenori. Suntem foarte încrezători în noul program lansat la nivel național, prin care implicăm mentorii și liderii de business din comunitatea noastră și punem la dispoziție know-how-ul acumulat de RBL. Scalarea și internaționalizarea afacerilor românești sunt două dintre pârghiile prin care facem România o țară mai dezvoltată economic”, a declarat Dragoș Petrescu, președintele RBL.

Sub umbrela ScaleOut 4x10, mentorii programului vor pune la dispoziție antreprenorilor din țară patru modele de scalare identificate în practică și testate cu succes prin programele de educație implemen-tate în ultimii ani: Bootstrapping, Slow Scaling, Fast Scaling și Blitzscaling. Bootstrapping este o strategie de creștere care prioritizează creșterea organică prin utilizarea resurselor interne ale com-paniei. Slow Scaling reprezintă o strategie similară, diferența principală fiind că firmele care aleg să se extindă în acest ritm pot accesa finanțare externă pentru a-și consolida creșterea locală și region-ală. Fast scaling (scalarea rapidă) reprezintă un mod de creștere implementat de companiile care atrag o finanțare din partea unui fond de investiții. Blitzscaling, un mod de scalare implementat și de firmele românești, este un proces prin care o firmă crește accelerat într-o perioadă scurtă de timp.

„Ne bucurăm să ne alăturăm programului ScaleOut 4x10, alături de RBL, pentru a sprijini an-treprenorii din România să își gestioneze și să își dezvolte afacerea, într-un mod sănătos și sustenabil. În ING, suntem în contact permanent cu clienții noștri și le ascultăm nevoile, așadar știm că acțiunile relevante de informare și consiliere sunt mereu apreciate. Prin acest program, ne dorim să oferim antreprenorilor din toată țara acces la experți, mentori și specialiști financiari pentru a-și duce afacerea la următorul nivel", spune Serge Offers, Head of Business Banking, în cadrul ING Bank România.

Cele 10 firme selectate în fiecare regiune a țării în care RBL și ING Bank vor desfășura programul ScaleOut 4x10 vor alege un model de creștere. Pe baza nevoilor de scalare identificate în procesul de selecție, acestea vor fi pregătite pentru scalare la nivel național, prin extinderea operațiunilor, și la nivel regional, prin primele activități de internaționalizare.

Profilul firmelor selectate din program este reprezentat de companii cu o cifră de afaceri de cel puțin un milion de euro, iar industriile sunt variate de la producție, transporturi, servicii, la agricultură, comerț, construcții și tehnologie.

Parcursul antreprenorilor în ScaleOut 4x10

Programul începe în fiecare regiune selectată printr-un eveniment de comunitate în care sunt prezen-tate studii de caz, bune practici și modele de business de succes.

Primul eveniment ScaleOut, dedicat antreprenorilor și managerilor din Regiunea Centru (județele Mureș, Brașov, Covasna, Harghita, Alba), va avea loc în orașul Târgu-Mureș în data de 26 aprilie 2023, în urma căruia 10 dintre firmele înscrise vor fi acceptate în programul ScaleOut. Ca beneficiari ai programului de scalare ScaleOut 4X10, antreprenorii vor avea acces la mentori și experți, locali și internaționali. Aceștia își vor implementa noul plan de business pentru creșterea afacerii la nivel național și regional, prin activități noi de internaționalizare.

Următoarele trei evenimente de lansare a programului dedicat business-urilor din Regiunile Nord-Vest, Nord-Est și Sud-Est vor avea loc în Oradea, Suceava și Constanța.

Din experiența programelor implementate cu sute de antreprenori, precum și din analiza studiilor în care antreprenorii români și-au expus nevoile, problemele și barierele care stau în calea scalării afac-erilor, ScaleOut aduce în noul program resurse, experți și lideri de business locali și internaționali. Concret, acestea sunt alese în funcție de nevoile de creștere ale antreprenorilor, de industria și regi-unea în care activează.

Nevoile firmelor aflate într-un proces de scalare

Pe cât de atrăgătoare este această cale de creștere pentru companiile românești, pe atât de com-plex este procesul. Dacă analizăm barierele care frânează extinderea firmelor pe piețele externe, vedem un potențial mare de sprijin pentru scalare și internaționalizare. Antreprenorii români au nevoie de o tranziție ușoară în piață țintă, prin minimizarea riscurilor, printr-un ajutor mai mare pe piețele ex-terne. De asemenea, managerii întâmpină bariere personale în procesul de scalare, cum ar fi lipsa conexiunilor, a cunoștințelor și a informațiilor despre piață țintă, potrivit unui studiu realizat de Roma-nian Business Leaders.

Astfel, cele mai importante bariere interne (care țin de firmă) semnalate de antreprenori în extinderea la nivel național și pe piețele regionale sunt menținerea unor prețuri competitive și concurența puter-nică din piața țintă. Totodată, lipsa sprijinului, birocrația și necunoașterea legilor din piața țintă sunt cele mai semnificative bariere externe enunțate de fondatorii români în procesul de scalare. Mai mult, lipsa personalului specializat în scalare și internaționalizare reprezintă o barieră pentru o parte dintre firmele românești atunci când se află într-un proces de creștere.

Despre Romanian Business Leaders
Romanian Business Leaders (RBL) este vocea și vehiculul de acțiune al liderilor din mediul privat de business pentru construcția unei Românii în care generațiile viitoare să-și dorească să trăiască. Misiunea RBL este ca România să devină o țară mai bună pentru afacerile responsabile și, în felul acesta, pentru toți românii. Proiec-tele Fundației se subscriu celor trei domenii pe care comunitatea RBL le consideră importante pentru schimbar-ea și dezvoltarea societății: antreprenoriat, educație și bună guvernare.

Accesibilitate

Dacă alegi să ascunzi meniul de accesibilitate, nu îl vei mai putea vizualiza, decât dacă ștergi istoricul de navigare și datele. Ești sigur că dorești să ascunzi interfața?