Bugetele joacă un rol de bază în gestionarea financiară eficientă. Ele sunt hărțile care îți ghidează traseul financiar și te asigură că banii tăi sunt utilizați cât mai bine pentru atingerea scopurilor tale. Dacă planifici și îți urmărești bugetul, poți să îți pui în ordine finanțele și să eviți pierderile nedorite, direcționând resursele către ceea ce contează cu adevărat pentru tine.
Bugetul îți permite să îți controlezi cheltuielile și să previi acumularea datoriilor. Cu o imagine clară asupra fluxului tău de numerar, poți evita cheltuielile impulsive și poți dezvolta obiceiuri financiare sănătoase. De asemenea, te poate motiva să plătești mai eficient datoriile existente, să eviți să faci datorii suplimentare și să economisești pentru a avea o plasă de siguranță.
Pornești de la ce venituri vei avea și ce cheltuieli estimezi și le împarți pe categorii, cum ar fi: întreținere și alte utilități, transport, mâncare, îmbrăcăminte, chirie, rate, cursuri, ieșiri în oraș etc.
Fă loc în buget la încă o cheltuială importantă: economii lunare, ca să îți construiești și un fond de urgență pentru cheltuielile neprevăzute. Adică reparații neașteptate, costuri cu un tratament medical mai scump etc. Un fond de siguranță te mai ajută și să ai resursele necesare pentru situații care te pot destabiliza financiar pe termen mai lung, cum ar fi lipsa unui job pe o perioadă de câteva luni, și îți va oferi un confort emoțional care conduce la stabilitate pe termen lung
Pe lângă aceste situații, există și cheltuieli aparent neașteptate, dar care pot fi prevăzute în buget. Mai simplu spus: cadouri, darul pentru nunți și botezuri sau costurile variabile ale utilităților în timpul iernii.
Pe site-ul Banometru ai mai multe modele de bugete pe care le poți descărca gratuit, pentru a le personaliza și completa. Au structuri diferite, așa că poți alege varianta care ți se potrivește cel mai bine. Succes!
Banometru, un program gratuit, este soluția care te poate ghida în mod practic, în funcție de contextul și stilul de viață. Fie că parcurgi un moment financiar dificil sau pur și simplu vrei vrei să te organizezi mai bine financiar, specialiștii din sesiunile de coaching financiar te vor îndruma. Indiferent dacă vei alege cursurile, resursele online sau coaching-ul 1:1, promisiunea Banometru e să te ajute să atingi o relație echilibrată și sănătoasă cu banii și nu va implica niciodată recomandări sau vânzarea vreunui produs comercial. Banometru este un program de sănătate financiară organizat de Asociația Educație pentru Viața Reală în parteneriat cu ING Bank și Asociația pentru Relații Comunitare.
Accesibilitate