Impactul cel mai mare pe care îl avem în calitate de bancă e la nivelul finanțărilor pe care le oferim. În segmentul companiilor mari avem deja un istoric de implicare și finanțări, dar în ultimii ani am intervenit și pentru celelalte categorii de clienți.
Impactul cel mai mare pe care îl avem în calitate de bancă e la nivelul finanțărilor pe care le oferim. În segmentul companiilor mari avem deja un istoric de implicare și finanțări, dar în ultimii ani am intervenit și pentru celelalte categorii de clienți.
Află mai multe despre progresul finanțărilor din cele mai poluate sectoare din cel mai recent Raport de progres pentru acțiunile climatice.
Cele mai recente finanțări:
Un credit sindicalizat în valoare de 127 milioane de euro pentru Green Group, lider de piață în sectorul reciclării deșeurilor (ING Bank România a participat în calitate de coordonator de sustenabilitate)
2022 a adus un ghid pentru identificarea și procesarea facilă a tranzacțiilor sustenabile în segmentul companiilor medii și mici. Am acordat finanțări în valoare totală de 18 milioane de euro pentru cei care se ocupă cu energia regenerabilă și economia circulară.
Dăm mai încet emisiile de gaze cu efect de seră în operaţiunile noastre
O nouă viață pentru panourile publicitare ING Bank.Toate bannerele și mesh-urile publicitare ING vor prinde o nouă viață în genți și alte accesorii sustenabile și fashion. Am început acum, cu primul și cel mai mare mesh, iar din 2023 vom face la fel cu toate cele care vor ieși din uz. Vezi cum a fost aici.
Tranziția portofoliului de carduri către o alternativă mai prietenoasă cu mediul,din plastic reciclat. Datorită acestei decizii, banca va reduce amprenta de carbon a cardurilor nou-emise cu 75%.
Nu uita că ai oricând varianta cardului virtual.
Dezvoltăm proiecte sociale şi ne implicăm în comunitate
În ultimii 10 ani ne-am implicat împreună în proiecte sociale care contribuie la protejarea mediului sau care sprijină grupuri vulnerabile.
Continuăm lupta pentru un mediu mai sănătos
Am lansat Platforma de mediu pentru Bucureşti, alături de Fundația Comunitară București, un demers care centralizează problemele ce afectează sănătatea locuitorilor din capitală și finanțează inițiative ale ONG-urilor.
Alături de Fundaţia Conservation Carpathia, am continuat sprijinul prin care ne-am propus să readucem la viaţă pădurile tăiate din zonă şi să reconstruim ecosistemele naturale.
Să vorbim și despre sănătate financiară
Pentru a ne putea ocupa de ce ne înconjoară, trebuie mai întâi să ne facem nouă viața mai ușoară. Iar pentru asta e nevoie de sănătate financiară. Am dezvoltat câteva platforme care ți-ar putea fi de folos:
Banometru.ro și coachii independenți te ghidează gratuit atunci când te confrunți cu un moment financiar dificil. Până acum, peste 3.300 de români au parcurs programul de coaching, în urma căruia 89% dintre participanți au redus gradul de vulnerabilitate financiară comparativ cu cel de dinaintea implicării în program.
În Startarium.ro găsești tot ce ai nevoie ca să îți lansezi sau să crești un business la început de drum. Startarium adună azi peste 62.000 de utilizatori activi, iar în 2022 a venit cu ceva în plus, prin Startarium4Good a fost alături de organizații non-guvernamentale și business-uri sociale
Viața e puțin mai bună, când suntem împreună
Clienții ING au donat peste 125.000 EUR către UNICEF în sprijinul refugiaților ucrainieni. ING Bank, la nivel global, a donat 3 milioane EUR pentru sprijinirea acestora.
La începutul conflictului militar, alături de partenerii Code4Romania, am contribuit pentru infrastructura dopomoha.ro, unde civilii care fug de războiul din Ucraina pot găsi toate informațiile relevante, pentru a căuta protecție în România.
În secțiunea Donează din Home’Bank am strâns peste 25.000 EUR pentru reconstrucția ecologică realizată de Fundația Conservation Carpathia în Munții Făgăraș. Dacă ai fost printre cei implicaţi, te felicităm!
Îți mulțumim că ești alături de noi, de comunitate și mediu.