Doi pe o bancă

u câteva luni în urmă, când mama a împlinit o vârstă venerabilă și rotundă, i-am făcut cadou un telefon mobil. I-am instalat WhatsApp sperând că apelurile video ne vor ajuta să ne vedem mai mult și mai des. Doar că mama nu e deloc preocupată de tehnologie, tabletei îi spune „placă”, fiindcă a văzut că îi amuză pe nepoți, iar telefonul mobil nu e pentru ea un obiect demn de ținut în poșetă. „Dacă mă sună cineva când sunt la biserică? Până apuc să răspund mă afurisește popa, că-i stric slujba”, mi-a zis. Desigur, telefonul poate fi dat pe silent, dar pe mama n-o interesează chestiunea asta, după cum nici apelurile video n-au cucerit-o, chiar dacă i-am explicat că sunt gratuite.

Dacă eu sunt nemulțumit de modul în care mama se raportează la cuceririle tehnologiei, ea e nemulțumită că noi, cei tineri, nu suntem chibzuiți. Chibzuință, pentru ea, se traduce prin economisire. Să pui deoparte bani albi pentru zile negre.

Să ne-nțelegem, părinții mei sunt campioni la economisire. În această cursă atroce de pus ban peste ban… peste ban, ai mei sunt în pole position de mai bine de 50 de ani. În tinerețe, au evitat să se împrumute pentru că li se părea neplăcut ca în ziua de plată să ia un salariu diminuat cu 20 sau 30%. Au preferat economisirea și eu, ca unul care a picat constant la materia asta, i-am admirat mereu pentru tenacitate, cu atât mai mult cu cât prietenii și colegii lor mergeau din CAR în CAR și rareori ajungeau cu banii de la un salariu la altul; de obicei, ești tentat să faci ce face toată lumea (mă rog, cei apropiați) – dacă toți cheltuiesc, tu de ce n-ai face-o? Dacă ceilalți se împrumută, de ce n-ai face-o și tu?
E foarte adevărat că înainte de 1989 nu prea aveai pe ce să-ți cheltuiești banii. Parcă strangeai mai ușor pentru o mașină sau pentru o casă, dacă nu te miluia statul cu un acoperiș deasupra capului. În lipsa tentațiilor de orice fel și cum nu puteai avea decât o casă și o mașină dacă voiai să dormi liniștit, era logic, cel puțin pentru părinții mei, ca banii să apuce cu stoicism pe calea economiilor.
Mulțumiți cu un stil de viață care nouă ni se pare auster, părinții mei au continuat să economisească și la pensie, deși au pensii modeste. O pensie rămâne în cont, cealaltă acoperă cheltuielile curente. Nu duc lipsă de nimic, dar nici nu fac excese. Ce fac cu economiile? În fiecare vara au făcut câte ceva în casă: au pus termopane și centrală, au reparat acoperișul și au văruit. Și, acum mulți ani, ne-au ajutat pe noi să luăm startul, cumpărându-ne primul apartament.
Cum ai mei n-au luat niciodată un credit, probabil că au fost cel puțin îngrijorați când am decis să vindem apartamentul și să accesăm și un credit ipotecar pentru un apartament mai mare, într-o zonă mai bună. Prevăzătoare ca întotdeauna, mama a început să aibă grijă ca dulăpiorul din baie să aibă un stoc permanent de medicamente pentru inimă.
Inițiativa i-a fost răsplătită: câțiva ani mai târziu, când veniturile noastre au crescut, am achiziționat o mașină nouă; când am venit cu ea acasă, mama a admirat-o, apoi, când a aflat că am luat-o în leasing, a dispărut discret în baie, să se consoleze cu un Aspacardin.
În anii care au urmat, mama a dezvoltat cu dulăpiorul din baie o relație care a devenit tot mai strânsă după ce, de exemplu, am luat decizia de a trece de la statutul de angajat la cel de antreprenor, sau când am deschis o linie de credit pentru că încasările firmei erau pe sponci, ori când am luat încă o mașină în leasing. Am dezbătut cu mama de nenumărate ori subiectul credit versus economisire, până în ziua în care am căzut de acord că e un subiect asupra căruia nu vom fi nicicând de acord.
Anii crizei au fost o perioadă de răscruce, mai ales că au fost precedati cu puțin de două evenimente cu impact în starea noastră financiară: eu am rămas fără cel mai important client iar soția mea și-a schimbat jobul. Din fericire, am reușit să refinanțăm creditul ipotecar, iar sincopele ocazionale le-am depășit împrumutând din economiile părinților.
În anii din urmă, lucrurile s-au îndreptat, dar și noi, și părinții noștri trăim cum știm: ei continuă să economisească, noi luptăm să ne achităm creditele. Avem o mare satisfacție când lichidăm un împrumut, dar mama spune că e mai mare satisfacția când reușești să faci ceva cu banii strânși de tine.
De o vreme încoace, înclin să o cred. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, relația cu timpul se schimbă: la 25 de ani, viitorul e departe, timpul e de partea ta și lucrurile nu pot merge decât spre mai bine. Economisirea e un cuvânt care îți e străin, te gândești doar cum să faci rost de bani pentru nevoile curente - și la vârsta aceea ai nevoie de orice. Vrei totul și îl vrei repede.

După 40 de ani gândești altfel. Eu, unul, simt presiunea timpului, mă îngrijorează sănătatea, lumea întreagă îmi pare foarte volatilă și plină de neprevăzut. Îmi doresc să fi gândit altfel la 25 de ani. Probabil aș fi mai liniștit dacă, să zicem, aș fi pus deoparte, în ultimii 15 ani, câte 100 de lei pe lună, nu mai mult; aș fi avut acum în cont 18.000 lei, plus ce s-ar mai fi adunat din dobânzi, sumă nesemnificativă în caz de apocalipsă, dar suficientă pentru acel minim confort mental care ne face să mergem înainte zi de zi.

Îmi spuneam că niciodată nu e prea târziu să începi să economisești, când mă sună mama. „Ție îți plac creditele, îți place să ai rate”, îmi zice după cuvenitele urări de bine. „Fă economii dintr-un credit. Împrumută de la bancă o suma care să nu vă încurce foarte tare socotelile curente, pe 5 ani, să zicem, dar nu te atinge de ea. Plătește rata, dar banii aceia pune-i deoparte.” „Iată o idee demnă de Warren Buffett, mama”, zic. „Ce-i cu bufetul?”, întreabă ea nedumerită. „Nimic, mama, e o idee foarte bună.”
Apelul m-a surprins din două motive: în primul rând, pentru că ne-a oferit o soluție care presupune un împrumut, lucru care mamei i-a displăcut dintotdeauna. Să fi renunțat la principiile ei? Posibil. La urmă urmei, și eu eram pe cale să-i ies în întâmpinare, pregătindu-mă să mă împac cu o noțiune pe care am admirat-o mereu fără s-o fi îmbrățișat vreodată – economisirea. Însă voi medita puțin mai târziu la aceste chestiuni, imediat ce voi fi depășit al doilea motiv de surpriză, și anume că discuția cu mama s-a purtat prin apel video.

Cat de folositor ti-a fost acest continut?