ING contribuie la refinanțarea sustenabilă de 3 miliarde lei a Delgaz Grid

ING contribuie la refinanțarea sustenabilă de 3 miliarde lei a Delgaz Grid

17.06.2026, București

Delgaz Grid S.A., compania de distribuție a energiei electrice și a gazelor naturale din Grupul E.ON România, a semnat cu succes o refinanțare sustenabilă în valoare de 3 miliarde de lei, pentru a răspunde nevoilor de lichiditate a companiei.

Împrumutul sindicalizat propus are ca scop creșterea flexibilității financiare, susținerea obiectivelor operaționale și strategice curente ale companiei și stimularea creșterii Bazei de Active Reglementate (RAB).

Tranzacția refinanțează facilitățile existente ale companiei, semnate inițial în 2023, și extinde scadența inițială de la trei la cinci ani, asigurând în același timp termeni și condiții îmbunătățite.

Fondurile vor fi utilizate, în principal, pentru susținerea modernizării și digitalizării rețelei de distribuție a Delgaz, inclusiv pentru implementarea infrastructurii de contorizare inteligentă.
Aceste investiții sunt așteptate să îmbunătățească fiabilitatea rețelei, să reducă întreruperile și pierderile de energie electrică și să faciliteze integrarea unei capacități adiționale de energie din surse regenerabile, susținând astfel tranziția energetică a României și obiectivele privind energia regenerabilă pentru anul 2030.

Această refinanțare de succes reflectă încrederea continuă a partenerilor noștri bancari în modelul de afaceri al Delgaz Grid și susține prioritățile noastre strategice, inclusiv modernizarea infrastructurii energetice și contribuția la avansul tranziției energetice în România, a declarat Cristian Secoșan, Director General al Delgaz Grid.

Facilitățile sunt structurate ca finanțare sustenabilă, prețul fiind corelat cu atingerea unor obiective de performanță definite, privind emisiile de gaze cu efect de seră, sănătatea și siguranța, precum și implementarea infrastructurii de contorizare inteligentă, reflectând astfel angajamentul ferm al Delgaz față de obiectivele sale legate de sustenabilitate.

În cadrul acestei tranzacții, ING Bank a acționat în calitate de Unic Coordonator, Bookrunner și Coordonator de Sustenabilitate, UniCredit a acționat în calitate de Agent al Facilităților, BRD Groupe Société Générale a acționat în calitate de Agent de Garanții, iar firmele de avocatură Act Legal și CMS au oferit consultanță juridică împrumutatului, respectiv creditorilor.

Suntem mândri să susținem Delgaz Grid în această refinanțare sustenabilă, care evidențiază direcția strategică a companiei către modernizarea și digitalizarea infrastructurii energetice. În cadrul tranzacției, ING a contribuit la structurarea unei finanțări aliniate cu obiective ESG clare, cu accent pe decarbonizare, siguranță și eficiență operațională. Astfel de inițiative joacă un rol esențial în accelerarea tranziției energetice și în dezvoltarea unor rețele mai reziliente, astfel contribuim inclusiv la consolidarea unei industrii cheie pentru siguranța României., menționează Oana Mogoi, Energy Sector Head, ING Bank România.

Consorțiul de finanțare este format din: Banca Comercială Română S.A., ING Bank N.V. Amsterdam – Sucursala București, UniCredit Bank S.A., BRD Groupe Société Générale S.A., Banca Transilvania S.A., Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Raiffeisen Bank S.A.

Succesul Delgaz Grid în obținerea acestui instrument financiar face parte din eforturile companiei de a utiliza eficient un portofoliu de surse de finanțare cât mai cuprinzător și viabil posibil, care include, în mod relevant, și sursele de finanțare nerambursabilă, accesate prin Fondul pentru Modernizare (FM) și Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF).

În acest mod, Delgaz Grid își păstrează direcția asumată în ceea ce privește atingerea obiectivelor legate de îmbunătățirea standardelor de performanță în operarea rețelelor și, în consecință, oferirea celor mai bune servicii posibile de distribuție către clienții finali beneficiari, într-un nou mediu energetic, în care rețelele de distribuție joacă un rol decisiv.

Despre Delgaz Grid

Delgaz Grid, compania de distribuție din cadrul Grupului german E.ON, operează o rețea de gaze naturale de aproximativ 27.000 km, în 20 de județe din nordul și vestul României (Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Hunedoara, Mureș, Sibiu, Alba, Harghita, Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava, Neamț și Bacău) și o rețea de energie electrică de aproximativ 63.000 km, în șase județe din regiunea Moldova: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui, deservind peste 3,6 milioane de clienți. De la intrarea pe piața locală, în 2005, E.ON a investit peste 2,7 miliarde EUR, în principal pentru modernizarea rețelelor de gaze naturale și energie electrică, și a plătit 4,2 miliarde EUR sub formă de taxe și impozite către stat.

Despre ING Bank România:

ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări. Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți - companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice. ING Bank România este singura bancă cu o creștere organică din top 10 bănci locale după active, fără achiziții de portofolii de clienți sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,9 milioane de clienți din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate și Wholesale Banking. 

Misiunea ING este aceea de a-i susține pe oameni să fie cu un pas înainte, în viață și în afaceri.