PoCIDIF 2026: două apeluri deschise pentru inovare

Finanțări naționale pentru inovare în companii

Bruxelles-ul e o țintă frumoasă, dar înainte de a ajunge acolo, banii pentru inovare stau la îndemână „acasă". Prin Programul de Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF), companiile românești au acces până în 2029 la finanțări consistente pentru dezvoltarea de produse inovatoare. Vara aceasta sunt deschise două apeluri: unul pentru proiecte tehnologice inovative dezvoltate în parteneriat între IMM-uri și organizații publice de cercetare și unul pentru IMM-urile din IT care lansează produse noi în domenii precum microelectronică, IoT, XR, AI sau robotică. De asemenea, vor urma, până la finalul anului, apeluri pentru cursuri de inovare și pentru produse din zona apărării.

Săptămânile trecute scriam despre ce înseamnă să accesezi bani direct de la Comisie* și am insistat mult pe inovare și pe competiția cu celelalte state membre. Până să accesăm direct banii de la Bruxelles, putem să ne creștem proiectele prin fondurile disponibile „acasă” – un prim exemplu în acest sens este Programul de Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF) pe care îl putem accesa până în 2029. 

Vara aceasta avem deschise deja două apeluri care vor sprijini dezvoltarea de produse inovatoare de companiile românești: 

1.    Sprijin pentru proiecte tehnologice inovative

Apelul de proiecte sprijină dezvoltarea de tehnologii inovative în proiecte implementate în parteneriat de cel puțin o IMM și o organizație publică de cercetare (universități, institute de cercetare). Proiectele trebuie să propună soluții la probleme cu impact cel puțin național.

Finanțare maximă/proiect: 1,5 milioane de euro 

Cofinanțare de asigurat de aplicanți: de la 50% pentru IMM, 0% pentru organizația publică de cercetare 

Alocare financiară: 12 milioane de euro pentru București-Ilfov și 40 milioane de euro pentru celelalte regiuni

Maturitate tehnologică: în cadrul acestui apel nu vor fi eligibile proiectele aflate încă în stadiul de idee. Vor putea fi finanțate doar proiectele care, la momentul depunerii, demonstrează că tehnologia este deja validată în condiții de laborator. De asemenea, la finalizarea proiectului, beneficiarii trebuie să demonstreze că produsul a fost introdus pe piață și că a fost depusă cel puțin o cerere de brevet.

Produsele dezvoltate de aplicanți trebuie să aparțină cel puțin unuia dintre următoarele domenii: bioeconomie, economie digitală și tehnologii spațiale, energie și mobilitate, fabricație avansată, materiale avansate, mediu și eco-tehnologii. 

Pentru ce se dau banii:

  • Cercetare industrială și dezvoltare experimentală (aici avem eligibile inclusiv cheltuielile de personal pentru experții care vor dezvolta produsele)
  • Inovare de produs și/sau de proces/organizațională
  • Investiții inițiale pentru introducerea în producție

Termen limită pentru depunerea proiectelor: 31 august 2026.

Mai multe detalii mai jos.**

2.    Sprijin pentru dezvoltare de noi produse inovative

Apelul este adresat IMM-urilor care își desfășoară activitatea în România (inclusiv companii noi) din domeniul IT care dezvoltă produse în următoarele subdomenii: 

  • Dispozitive și sisteme microelectronice pentru produse inteligente
  • Rețelele viitorului, comunicații, IoT
  • Tehnologii XR
  • Sisteme de inteligență artificială 
  • Tehnologii pentru trasabilitate
  • Roboți și agenți cognitivi

*sectoarele care vor folosi aceste produse pot fi diverse, dar produsele trebuie să fie dezvoltate sub unul din domeniile de mai sus

Finanțare maximă/proiect: 1,5 milioane de euro pentru aplicații software/ 3 milioane de euro pentru produse hardware

Cofinanțare de asigurat de aplicanți: 0% dacă firma ta are sub 5 ani vechime. Dacă vrei finanțare de 1,5 milioane de euro, ai nevoie de un raport extern privind potențialul produsului - fără el, plafonul e 750.000 de euro (București-Ilfov) sau 1 milion de euro (alte regiuni). Pentru firmele mai vechi, cofinanțarea e 25-40%, în funcție de activități și județ.

Buget: cca. 11 milioane de euro pentru București-Ilfov (vor fi finanțate cca 5 proiecte) și cca. 38 milioane de euro pentru restul regiunilor (vor fi finanțate 17 proiecte). Concurența va fi mare.

Important pentru un proiect competitiv:

  • Trebuie să dezvolți un produs nou (nu o îmbunătățire) pentru punctaj bun
  • Trebuie să aveți profit din exploatare la 2025. Dacă sunteți pe pierdere, nu vă calificați - indiferent cât de bun e produsul
  • În 3 ani de la finalizarea proiectului, trebuie să demonstrezi venituri din comercializarea produsului de cel puțin jumătate din valoarea proiectului. (Ex: proiect de 1,5 milioane de euro => minim 700.000 euro venituri în 3 ani)
  • Echipa de proiect trebuie să aibă minimum 1 coordonator tehnic și 2 experți tehnici cu acreditări relevante pentru domeniul investiției.

Pentru ce se dau banii: Activitățile sunt similare celor menționate în cadrul apelului pentru proiectele tehnologice inovative de mai sus, cu mențiunea că aici produsele pot fi în stadii mai incipiente de dezvoltare, atât timp cât demonstrează că au potențial disruptiv pe piețe. 

Termen limită pentru depunerea proiectelor: 30 septembrie 2026.

Mai multe detalii mai jos.***

Alte apeluri 

În cadrul acestui program vom mai avea bani disponibili pentru participarea la cursuri relevante pentru inovare și domeniile tehnologice sprijinite prin apelurile de mai sus (apel estimat pentru luna iulie 2026), dar și un apel pentru sprijinirea produselor din apărare (apel estimat pentru luna noiembrie 2026). Pe acest ultim apel vor fi eligibile și companiile mari. 

Resurse consultate pentru scrierea acestui articol:

1.    Fonduri direct de la Comisie, la un proiect distanță
https://ing.ro/inbusiness-blog-antreprenori/fonduri-europene/Fonduri-direct-de-la-Comisie 

2.    Sprijin pentru proiecte tehnologice inovative
https://fonduri-structurale.ro/finantari/2114/sprijin-pentru-proiecte-tehnologice-inovative-1 

3.    Sprijin privind dezvoltarea de noi servicii/ aplicații/ produse prin inovare și adoptarea de tehnologii avansate 
https://fonduri-structurale.ro/finantari/1959/sprijin-privind-dezvoltarea-de-noi-servicii-aplicatii-produse-prin-inovare-si-adoptarea-de-tehnologii-avansate 

Articol publicat în iulie 2026.

Informațiile regăsite pe acest blog nu sunt o recomandare de acțiune, sfaturi de investiții, informații juridice sau fiscale și nu reprezintă o ofertă de vânzare/cumpărare a oricărui instrument financiar. Am verificat cu atenție informațiile din acest articol pentru a evita erorile sau informațiile înșelătoare la momentul publicării, însă nu putem garanta exactitatea completă a acestora. ING nu își asumă nicio răspundere pentru orice pierdere directă, indirectă sau consecință survenită în urma aplicării informațiilor din acest articol, cu excepția cazului în care se specifică altfel. Orice opinii, puncte de vedere sau estimări aparțin exclusiv autorilor și pot fi modificate fără notificare.

Distribuirea acestei publicații poate fi restricționată prin lege sau reglementări, iar persoanele care intră în posesia acesteia au obligația de a se informa și a respecta restricțiile impuse.

Articolele publicate pe acest blog se supun protecției drepturilor de autor, astfel încât conținutul nu poate fi reprodus, distribuit sau publicat de nicio persoană în niciun scop fără acordul prealabil expres al ING și menționarea sursei. Toate drepturile sunt rezervate.

Raluca Prelucă

Partner & Senior Consultant www.fonduri-structurale.ro si Co-founder & Community Manager www.consolid8.ro


Raluca este manager de proiect și specialist în finanțare pentru investiții care vizează IMM-uri, start-up-uri, inovare și ONG-uri. Și-a început cariera în 2010 lucrând pe diferite poziții de management de proiect în zeci de proiecte, cu accent pe antreprenoriat și inovare începând cu 2015. Are o vastă experiență în scrierea și implementarea proiectelor cu finanțare UE si în dezvoltarea afacerilor pentru start-up-uri și întreprinderi sociale. Este senior editor și analist pentru fonduri-structurale.ro. A câștigat „Premiul Altiero Spinelli pentru sensibilizare: răspândirea cunoștințelor despre Europa”. Din 2019 a devenit partener la fonduri-structurale.ro și în 2020 a înființat consolid8.ro, prima platformă de crowdfunding din România pentru industriile creative și