Lime Studio: Spații gândite pentru starea ta de bine

Antreprenoarele She’s Next x Start-up.ro | Roxana Nițescu, Lime Studio: „Frumosul nu e suficient în business”

Roxana Nițescu este una dintre cofondatoarele studioului de arhitectură Lime. Tot ea este și una dintre cele 10 finaliste ale programului pentru femei antreprenor She's Next, o inițiativă ING Bank, alături de Visa și cu sprijinul Impact Hub Bucharest. Roxana a devenit antreprenor din nevoia de a-și manifesta creativitatea. A învățat antreprenoriatul din mers și acum e pregătită să repoziționeze studioul de arhitectură ca un vehicul de educație a frumosului. 

Lime Studio este un studio de arhitectură și design interior din București. Lucrează preponderent pe proiecte rezidențiale și pun accent pe relația dintre spațiu, comportament și echilibru emoțional.

Cu ce inovezi într-un studio de arhitectură

Lime Studio este pe piață de 13 ani de zile, un business unde, alături de echipa ei, Roxana a creat proiecte rezidențiale și comerciale. Dar diferențierea pe piața de design interior e un factor mai mult decât necesar, ceea ce a simțit și antreprenoarea în această fază a vieții Lime Studio.
Pentru asta a făcut doi pași în spate și tot atâția înainte:

  • s-a înscris la programul de educație antreprenorială și networking pentru femei în business She’s Next;
  • a setat o viziune clară pentru viitorul Lime Studio, una la care lucrează în prezent în mod activ, odată direct pe implementare și, în paralel, în program, pe clarificare strategiei pentru noua poziționare.

Alături de psihoterapeuta Diana Sandi, sora asociatei mele, am creat seria de workshopuri Spații Conștiente pentru susținerea educației în tot ce înseamnă spațiul pentru noi și cum ne susține sau ne copleșește. Începând cu 2025 am avut deja două ediții ale workshopului Spații Conștiente, unde am vorbit despre modul în care emoțiile, experiențele din copilărie și contextul socio-cultural ne influențează alegerile legate de spațiu și cum spațiul poate deveni un refugiu sau, dimpotrivă, un loc care ne epuizează, spune Roxana.

Tot în 2025 am avut prima ediție a workshopului Nesting, în care am combinat arhitectura/designul de interior cu psihologia feminină, workshop care se bazează pe principiul că spațiul exterior este o reflexie a spațiului interior. Iar anul acesta am început cu prima ediție din Designul Intimității, un workshop în care înveți să citești spațiul relației tale, adaugă ea.
 

Creativitatea ca motiv de antreprenoriat

Pentru Roxana, spațiul are mai multe valențe. Iar asta vine dintr-o creativitate pe care vrea să și-o exprime cât mai vizibil, ceea ce a fost de altfel și primul motor în crearea studioului.

„Începutul a fost atipic. Eram trei studente în anul V la facultatea de arhitectură și aveam nevoie să ne exprimăm creativitatea și am făcut multe: mărțișoare, invitații de nuntă, am pictat pereții unei școli. În tot procesul ăsta creativ, am avut curaj și am închiriat și un spațiu în centrul Bucureștiului, o cameră mică de 10 mp într-o clădire de birouri mai veche. Acolo am început cu proiecte de amenajare a unor spații comerciale în malluri și nu numai (IQBox, IQFix, Vgeneration, Vans), proiecte venite de la oamenii la care avusesem ocazia să fac practică pe perioada facultății. Pe lângă proiectele astea, au urmat proiecte de arhitectură pentru un supermarket, spații de evenimente, clinici de înfrumusețare”, ne spune antreprenoarea.
Proiectele lor s-au înmulțit și au avut o tranziție organică de la comercial la rezidențial. Lime Studio e construit preponderent din recomandări, ceea ce le-a adus o reputație bună, dar și motivație extrasă din feedbackul clienților.

„În 13 ani am trecut prin toate etapele: entuziasm, suprasolicitare, creștere, stagnare, reașezare strategică. Astăzi suntem într-o etapă de maturitate în care pot spune că am făcut pasul spre a fi mai puțin reactive și mai mult intenționate. Așa am ajuns unde suntem azi, într-un spațiu din Cotroceni, o echipă de 4 arhitecți, nucleul Lime Studio și o echipă extinsă de furnizori și colaboratori pe care ne putem baza oricând.”

Autonomia, primul pas spre antreprenoriat

Roxana a simțit prima chemare înspre antreprenoriat odată cu îndrăzneala de a nu alege un domeniu sigur și de a se duce spre arhitectură. În clipa în care i-a dat un mail mamei ei și i-a spus ce facultate alege, a știut că acela e primul pas spre autonomie și implicit spre antreprenoriat. În anul V, alături de două colege de grupă, și-au făcut firmă. Au beneficiat și de înființare gratuită pentru că erau studente integraliste.

Odată cu înființarea firmei, realitatea a depășit lecțiile facultății, iar cea mai importantă a fost aceea că: „Dorința de a face frumos nu susține un business. Facultatea te formează ca arhitect, nu ca antreprenor. Asta cred eu că ne-a dat peste cap de la început, lipsa pregătirii antreprenoriale reale. Într-un studio mic sau mediu, ești simultan arhitect, manager financiar, HR, project manager. Le-am învățat împreună pe toate, pe parcurs.”

Dificultățile au venit pe fond personal, odată cu pandemia, dar și aduse de concediul de maternitate al asociatei ei, apoi al ei. Revenirea la muncă nu a fost cea mai ușoară, mai ales că Roxana s-a întors când Lime Studio a crescut, ceea ce făcut recalibrarea un pic mai dificilă.
Dacă antreprenoarea poate numi perioadele dificile, cea mai bună perioadă pentru businessul ei nu are încă un moment clar în calendar. Dar ce știe e că cea mai bună perioadă pentru Lime Studio urmează să vină.

Iar într-o lume în care inspirația e la un scroll distanță, un studio de design interior vine cu o altfel de misiune: „nu considerăm neapărat Pinterestul, Instagramul sau influencerii concurență, ne raportăm la ele/ei mai mult ca inspirație. Toate generează idei, dorințe, dar noi suntem cele care putem pune în aplicare toate astea și încă într-un mod foarte aproape de oameni. Inspirația nu înlocuiește responsabilitatea profesională. În proiectele noastre pornim nu de la estetică, ci de la clarificarea modului în care oamenii trăiesc, cum se simt și cum și-ar dori să se simtă. De aceea, am început dezvoltarea unui mod de lucru diferit, o metodă care să aibă în plan principal clientul și emoțiile pe care i le trezește spațiul.”

Din această convingere și responsabilitate față de mixul design-emoție, Lime Studio este acum și promotor al unor serii de workshopuri unde spațiul este analizat din mai multe perspective.

Participarea la She’s Next

Roxana s-a alăturat programului She’s Next ca să-și depășească nivelul de confort, dar și cu nevoia de a-și clarifica viziunea pentru viitorul Lime Studio.

„Nu am știut la ce să mă aștept de la program și ca să fiu sinceră am intrat cu un strop de scepticism. Eu sunt genul de om care poate sta liniștit în spatele monitorului să-și facă treaba, iar programul ăsta a însemnat clar că trebuie să ies din zona mea de confort. Ce pot să spun că am învățat până acum este să privesc businessul din perspectivă strategică, cu un strop de critică, nu doar din perspectivă operațională.

Pentru mine, cea mai valoroasă parte a fost și este dialogul cu mentorul, Aura Toma de la VISA. În mai multe momente a reușit să-mi deschidă ochii cu privire la prioritățile unui business ca al nostru și îi sunt recunoscătoare.”

Iar pentru antreprenoare, finalizarea programului speră să coincidă și cu o poziționare stabilă atât ca studio de amenajări de interior cât și ca susținător pe partea de educație.
„Vom avea un model de business sustenabil, cu proiecte bine definite și cu impact real. Îmi imaginez că inițiativa Spații Conștiente va crește ca platformă educațională.”

Articol publicat în mai 2026.

Informațiile regăsite pe acest blog nu sunt o recomandare de acțiune, sfaturi de investiții, informații juridice sau fiscale și nu reprezintă o ofertă de vânzare/cumpărare a oricărui instrument financiar. Am verificat cu atenție informațiile din acest articol pentru a evita erorile sau informațiile înșelătoare la momentul publicării, însă nu putem garanta exactitatea completă a acestora. ING nu își asumă nicio răspundere pentru orice pierdere directă, indirectă sau consecință survenită în urma aplicării informațiilor din acest articol, cu excepția cazului în care se specifică altfel. Orice opinii, puncte de vedere sau estimări aparțin exclusiv autorilor și pot fi modificate fără notificare.

Distribuirea acestei publicații poate fi restricționată prin lege sau reglementări, iar persoanele care intră în posesia acesteia au obligația de a se informa și a respecta restricțiile impuse.
Articolele publicate pe acest blog se supun protecției drepturilor de autor, astfel încât conținutul nu poate fi reprodus, distribuit sau publicat de nicio persoană în niciun scop fără acordul prealabil expres al ING și menționarea sursei. Toate drepturile sunt rezervate.

Irina Achim

City Business & Life Editor start-up.ro

Prezentă în afacerile creative ale orașului de peste 13 ani, Irina urmărește poveștile antreprenorilor români și le scoate apoi la lumină. Pasionată de toți care au avut curaj să pornească un start-up, caută motivația care a condus la povești cu inspirație și ambalează experiențele celor care au încercat, cu focus pe zona de wellbeing, horeca, antreprenoriat feminin. În căutare de povești despre business-uri care au creativitate la fundație sau impactul ca scop.