Obiectivul specific al Programului Tranziție Justă (PTJ) este diversificarea economică a teritoriilor celor mai afectate de procesul de tranziție spre o economie neutră din punct de vedere climatic, împreună cu măsuri de recalificare și incluziune a lucrătorilor și a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.
Întreprinderile din cele 6 județe incluse in acest program (Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș) vor putea beneficia de fonduri europene în valoare totală de 775 milioane EURO pentru investiții în activități productive și pentru crearea de noi locuri de muncă, în cadrul Acțiunii “Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului”, Componenta “Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”.
Bugetul propus este de 775 milioane de euro, defalcat astfel, pe județe:
PTJ/P1/1.1/1.A/Gorj (investiții productive IMM) - 184.898.599 euro.
PTJ/P2/1.1/1.A/Hunedoara (investiții productive IMM) - 138.966.116 euro.
PTJ/P2/1.1/1.A/HD/ITI Valea Jiului (investiții productive IMM ITI Valea Jiului) - 41.979.347 euro.
PTJ/P3/1.1/1.A/Dolj (investiții productive IMM) - 136.673.075 euro.
PTJ/P4/1.1/1.A/Galați (investiții productive IMM) - 84,633,938 euro.
PTJ/P5/1.1/1.A/Prahova (investiții productive IMM) - 104.525.370 euro.
PTJ/P6/1.1/1.A/Mureș (investiții productive IMM) - 83.903.737 euro.
Firmele eligibile vor trebui să îndeplinească o serie de condiții de eligibilitate pentru a obține granturile IMM pentru investiții productive, printre care:
< 0,5 mil euro - 3 locuri de muncă noi
>= 0,5 mil euro și < 1 mil euro - 6
>= 1 mil euro și < 1,5 mil euro - 9
>= 1,5 mil euro și < 2 mil euro - 12
>=2 mil euro și < 3,5 mil euro - 24
>=3,5 mil euro și < 5 mil euro - 36.
În plus, depășirea valorilor respective va fi punctată suplimentar în cadrul grilei de evaluare tehnică și financiară.
Sprijinul care va fi oferit va fi compus din ajutor de minimis (max. 200.000 de euro pe firmă) și ajutor regional de stat (max. 5 milioane de euro):
Domeniile de specializare inteligentă specifice județelor vizate de program primesc punctaj suplimentar.
Lista completă a codurilor CAEN eligibile poate fi consultată aici.
Costurile eligibile se pot încadra în una sau în mai multe dintre următoarele categorii:
(a) costurile investițiilor în active corporale (construire/extindere si/sau dotare/ cu active corporale) și necorporale; sau
(b) costurile salariale estimate pentru locurile de muncă create în urma unei investiţii iniţiale, calculate pe o perioadă de doi ani; sau
(c) o combinație a unei părți a costurilor menționate la literele (a) și (b), dar care să nu depășească valoarea de la litera (a) sau (b), în funcție de care dintre acestea este mai mare.
Ghidul final urmează să fie publicat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) și apoi să fie deschidă sesiunea de depunere a proiectelor, în sistemul electronic MySMIS2021.
Mai multe informații se pot găsi pe site-ul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene: GHIDUL SOLICITANTULUI PENTRU ACȚIUNEA „DEZVOLTAREA ÎNTREPRINDERILOR ȘI A ANTREPRENORIATULUI” – COMPONENTA „INVESTIȚII PENTRU DEZVOLTAREA IMM CARE SPRIJINĂ CREȘTEREA DURABILĂ ȘI CREAREA DE LOCURI DE MUNCĂ” DIN CADRUL PROGRAMULUI TRANZIȚIE JUSTĂ 2021 – 2027 – formă revizuită (gov.ro)
Este expert Fonduri Europene în cadrul ING Bank, asistând clienții companii cu consultanță și expertiză financiară pentru finanțarea proiectelor cu fonduri europene pe care aceștia le desfățoară. Cu o experiență de peste 15 ani în consultanță pentru mediul de afaceri, în ultimii 10 ani Lucia s-a implicat în proiectele de finanțare cu fonduri europene în cadrul sistemului bancar local. Lucia a terminat Facultatea de Management și a obținut European Fundation Certificate în Banking în cadrul Institutului Bancar Român.
Accesibilitate