Ghidați de metodologia globală Terra, ING s-a alăturat alianței bancare Net-Zero, pentru a elimina emisiile de gaze de seră până în anul 2050.
Prin aderarea la alianța bancară Net-Zero, ne vom putea folosi de abordarea noastră Terra pentru a direcționa portofoliul de credite astfel încât să menținem creșterea globală în temperatură până în 1.5 grade Celsius (un obiectiv mai ambițios decât anteriorul ”sub 2 grade Celsius”, dar foarte necesar).
Ne raportăm la această provocare ca la o oportunitate de fi alături de clienți, prin cunoștințe, expertiză, ajutor concret și îndrumare în facilitarea tranziției către o lume fără emisii. Întotdeauna am susținut o abordare inclusivă în a combate schimbarea climatică –împreună cu clienții ING. Dorința noastră este să continuăm această abordare incluzivă cât mai mult posibil.
Drumul către zero emisii va aduce multe oportunități în a finanța noi tehnologii pentru energie, precum hidrogen, captarea carbonului și stocarea energiei. În același timp, recunoaștem rolul pe care reglementările și autoritățile locale îl joacă, conform legilor, pentru a susține inițiativele pentru o lume sustenabilă fără emisii, și îi încurajăm să facă acest pas.
În următoarele 12 luni vom lucra pentru a determina planul și țintele necesare pentru a începe călătoria pentru a reduce emisiile spre zero.
Folosindu-ne de abordarea Terra
Am pornit de la eficienta și foarte recunoscută metodologie Terra pentru a analiza ce-ar însemna pentru portofoliul nostru tranziția către un viitor fără emisii.
- Ambiția noastră pentru două din cele nouă sectoare din abordarea Terra este în concordanță cu planul pentru a reduce emisiile până în 2050. Cele două sectoare vizate sunt portofoliul nostru imobiliar comercial din Olanda, și creditele ipotecare, unde ne propunem un portofoliu cu impact energetic pozitiv.
- Politica noastră de a reduce finanțarea generării de energie prin cărbune la aproape de zero până în anul 2025 se aliniază cu planul de-a reduce emisiile, deși industria cărbunelui nu este prevăzută în abordarea Terra, dar este raportat în categoria combustibili fosili. Cărbunele este considerat un factor important al emisiilor globale de gaze cu efect de seră.
- Poziția pentru celelalte șapte arii de interes ale abordării Terra variază. Decalajul dintre ambițiile noastre actuale și cele pentru a reduce emisiile este limitat în sectoarele de generare a energiei și industria auto motive, în special pe zona de transportații, aviație și petrolul și gazele din amonte. E însă dificil de evaluat pentru ciment. În ceea ce privește oțelul, ING are în vedere un grup de lucru cu ambiția de-a defini un plan clar către o industrie a siderurgiei fără emisii până în anul 2050. Toate realizările vor fi incluse în abordarea globală Terra.
- Dezvoltarea către alte sectoare a fost întotdeauna necesară, așa că ne așteptăm să includem și alte sectoare cu emisii ridicate, precum agricultura și aluminiumul, atunci când scenarii de intervenție vor fi disponibile.
- Nu e necesară vreo schimbare în viitor legate de operațiunile noastre. Din anul 2007, am fost neutri din punct de vedere al emisiilor de carbon, prin intermediul compensațiilor de carbon. Vom continua reducerea emisiile de gaze cu efect de seră în clădirile ING, precum și în deplasările în interes de serviciu.
Dincolo de obiectivul de-a ajunge în 2050 la o lume cu 0 emisii, prin aderarea la alianța bancară Net-Zero, această acțiune ne va ajuta să menținem ritmul cu schimbările cu care se vor confrunta clienții noștri și interesele lor, și să ne consolidăm credibilitatea ca lideri în această industrie.
Alianța bancară Net-Zero va:
- consolida, accelera și susține implementarea strategiilor de decarbonizare
- oferi un cadru internațional coerent pentru a merge mai departe, cadru susținut de principiul „peer learning”, aplicat prin colaborarea cu alte bănci din alianță
- recunoaște rolul esențial al băncilor în susținerea tranziției mondiale a economiei către o economie fără emisii.