Sezonul marilor cheltuieli pentru cei mici.

    Durată aproximativă de citire: 2 min

    Ivcelnaiv — Scriitor de poezie naivă

    Citeam zilele trecute într-un studiu că românii cheltuie 13% din salariu pentru a-și pregăti copilul de școală. Hmmm... 13%, sper să fie cu noroc. Eu n-am decât un copil, dar simt în fiecare an agitația asta financiară din luna septembrie. Și îi zic agitație ca să nu îi zic cutremur. De la nu prea mă mai încap pantofii de sport până la aș vrea și un rucsac din ăla nou cum au toți colegii lucrurile încep să se precipite și, dacă nu sunt atent, ajung să investesc într-o plecare la școală cam cât se investește într-o călătorie pe Marte.

    Și încă ar fi bine dacă asta s-ar întâmpla doar în septembrie. Dar am observat că pregătirile de școală durează, de fapt, tot anul. Așa că mi-am suflecat mânecile minții și am sintetizat câteva idei despre acest fapt, acumulate în mica mea experiență de părinte:

    0

    Înainte de orice, implică-ți copilul în discuția asta

    Chiar dacă e datoria noastră să le asigurăm tot ce le trebuie, e firesc să îi responsabilizăm în legătură cu semnalarea continuă a nevoilor pe care le au și cu felul în care folosesc toate rechizitele și celelalte obiecte necesare.

    1

    Împarte cheltuielile pe tot parcursul anului școlar

    Adică fii atent la nevoile copilului tot timpul și atunci începutul de an școlar nu te va mai prinde la fel de nepregătit cum îi găsește iarna pe cei de la deszăpezire.

    2

    Cumpără doar esențialul

    Împreună cu cel sau cei mici ai tăi, faceți o lista lungă de obiecte necesare. Apoi începeți să tăiați (fără milă, cei mici o simt imediat) până ajungeți la o listă scurtă care conține lucrurile fără de care chiar nu se poate.

    3

    Fixează un buget

    Tot împreună cu beneficiarii ăia mici și adorabili fixați o sumă care să îți convină și ție, și lor. Apoi fă tot ce poți să te ții de bugetul aprobat împreună. Pentru că și ei vor face tot ce pot să-l mărească

    4

    Reciclează

    Poate că n-ai talent să transformi o rochiță veche într-o fustă șic, dar poți începe lista de lucruri necesare cu cele vechi, care încă mai sunt funcționale sau au nevoie de o reparație minoră. Stiloul nu mai scrie dar poate că îi trebuie doar o peniță nouă. Pantofii ăia vechi de sport poate par mai cool cu niște șireturi noi, colorate. Cutia aia veche de bomboane poate fi un penar foarte bun dacă o desenăm un pic.

    5

    Vezi dacă nu e mai ieftin online

    Comparatoare de prețuri, reduceri, cupoane, economy-packuri, toate sunt la câteva clickuri distanță.

    6

    Organizează un mic târg de schimb de haine și de rechizite

    Am zis mic, da? Prietenii, cunoscuții, rudele – sigur găsești câteva familii cu copii cam la fel de mari ca ai tăi. Știi doar, ce nu mai e deloc cool pentru unul poate fi nou și super-tare pentru altul.

    7

    După ce le-ai făcut pe toate, învață sa zici "nu"

    Cred că asta o să îți scadă semnificativ cheltuielile cu micii șantajiști emoțional. Se pricep atât de bine să ne emoționeze și să ne facă să luăm și a cincea rochiță. Sau a doua pereche de pantofi sport.

    Bine, recunosc, au fost 8. Dar important e să te ajute. Ar mai fi multe de zis dar o să mă opresc aici cu articolul. Simt că dacă mai scriu un pic la el o să fie așa lung că o să-l termini de citit fix de sărbătorile de iarnă, motiv pentru care aș vrea să vă urez vouă Sărbători Fericite iar mie să reușesc să nu îi ofer cadou de Crăciun fiicei mele al patrulea rucsac pe care și-l dorea și pe care îl va abandona lângă al treilea de îndată ce va apărea un model nou. Și un tată binevoitor.

    Cât de folositor ți-a fost acest conținut?