3 minute
E-mailul care mi-a
transformat viața
Andrei Roșu, 44 de ani. Sportiv de anduranță, antreprenor, blogger, vorbitor inspirațional, organizator de evenimente caritabile și sportive, susținător de proiecte sociale.
Chiar dacă sunt născut la munte, în Brașov, am fost întotdeauna un tip friguros. Răceam frecvent și se întâmpla destul de des să port căciulă, fular și mănuși chiar și vara, în timpul serilor mai răcoroase. Iar în viața profesională, mulți dintre colegi erau exasperați de faptul că opream aerul condiționat, pe care îl vedeam ca pe un principal vinovat pentru senzația mea permanentă de frig...
În urmă cu 11 ani, una dintre colegele de birou mi-a trimis un e-mail cu un link. Fără subiect, fără text, fără explicații. Era o știre despre câțiva oameni care alergaseră un maraton la Polul Nord, echipați cu haine groase, plus cagulă și ochelari de schi - toate înghețate tun. Dar expresia de pe fețele lor, atât cât se putea vedea, era una extrem de fericită.
Nu știu motivul pentru care colega mea a trimis acel e-mail; s-a gândit, probabil, că dacă aș participa la o astfel de competiție, ar fi fost posibile două consecințe: să dobândesc o mare rezistență la frig (și să nu mai opresc aerul condiționat) sau să rămân pe acolo. În oricare dintre situații, problema ar fi fost rezolvată...

Inițial am vrut să șterg acel e-mail, dar ceva m-a făcut să îl păstrez, apoi să îl revăd de câteva ori, pe parcursul zilelor următoare. Mi s-a părut o ocazie excelentă de a ieși din zona de confort, de a-mi înfrunta temerile, de a-mi ajusta obiceiurile zilnice și de a deveni un model real pentru fiul meu, care de-abia se născuse.
Așa că m-am înscris la North Pole Marathon, ediția 2010, care urma să aibă loc peste doar câteva luni, în condițiile în care eu nu mai făcusem sport de pe vremea școlii generale, când fugeam spre clasă la finalul pauzelor.
Iar asta era cea mai mică dintre provocările care aveau să urmeze: trezitul la ora 5, pentru a avea timp de antrenamente; culcatul devreme; găsirea echipamentului adecvat pentru temperaturi de -40 grade C; slăbitul celor aproape 20 de kilograme adunate în anii care trecuseră de la finalul facultății; lansarea unui blog; și, cel mai important, găsirea finanțării pentru a acoperi taxa de înscriere și celelalte costuri, care echivalau cu prețul unui automobil.

Am crezut că va fi foarte simplu să fac rost de resursele necesare pentru participare. Mă gândeam că voi trimite 2-3 e-mailuri către firmele care promovează sporturi extreme și... gata. În realitate, a fost nevoie de aproape o lună în care am trimis zilnic sute de e-mailuri, de mii de refuzuri, de zeci de telefoane și de întâlniri, dar și de câteva victorii - mici sponsorizări care mi-au dat încrederea necesară de a continua, astfel încât să îmi urmez visul. Îmi amintesc primul răspuns pozitiv, după două săptămâni în care începusem să cred că nimeni nu este interesat de proiectul meu. Era un e-mail foarte scurt, care suna cam așa: "Andrei, ne băgăm și noi cu 2.000 de euro. Te va suna colega mea pentru detalii". Nu îmi venea să cred, am țopăit de bucurie minute întregi!
Ce a urmat? Am terminat maratonul de la Polul Nord. Apoi, am alergat maratoane și ultramaratoane pe toate continentele, intrând în Cartea Recordurilor.
Am învățat să înot la 35 de ani, iar 3 ani mai târziu am traversat, într-o premieră românească, Canalul Mânecii. Am făcut cursuri de navigație și am participat la cea mai grea competiție de vâslit din lume, traversând Oceanul Atlantic. Mi-am învins frica de zbor și mi-am luat licența de pilotat baloane cu aer cald.

Dar, dincolo de aceste realizări punctuale, am învățat sau validat o mulțime de lecții. De exemplu, că momentele dificile sunt inevitabile, dar că sunt temporare și ușor de depășit, cu atitudinea potrivită. Că limitele sunt acolo unde le stabilesc. Că întotdeauna mai pot să fac un pas, apoi încă unul. Că viața se schimbă doar dacă eu mă schimb. Că motivația mă ajută să încep proiectele, dar obiceiurile sunt cele care mă ajută să le duc la bun sfârșit. Că obiectivele mari sunt transformaționale. Că marinarii buni se formează în furtună. Că nu știm cât suntem de puternici, până când, a fi puternic rămâne singura noastră opțiune.

Și, cel mai important, mi-am construit o versiune mai bună și am devenit un model pentru familia mea și pentru cei care îmi urmăresc evoluția.

Cât de folositor ți-a fost acest conținut?
Share