Un articol scris de Adrian Asoltanie
„Adrian, cum fac să-i explic copilului meu valoarea banilor?” este, probabil, una dintre întrebările cele mai frecvente pe care le primesc din partea părinţilor. Soluţia este destul de simplă, dar, ca majoritatea lucrurilor legate de copii, necesită implicarea activă a părinţilor şi răbdarea acestora.
De cele mai multe ori, valoarea unui lucru este legată de ceea ce oferi la schimb pentru el. În cazul banilor, schimbul presupune oferirea de timp, muncă, răbdare, educaţie, experienţă, creativitate, risc, abilităţi sau cunoştinţe. Aşadar, dacă vrei ca un copil să înţeleagă valoarea banilor proprii şi a banilor părinţilor lui, cea mai bună soluţie este să ofere ceva în schimb. Asta ne duce la un principiu esenţial, pe care încerc să îl transmit şi copiilor mei:
Banii vin atunci când faci ceva valoros pentru altcineva
Explică-le copiilor că un medic nu câştigă bani când se tratează pe sine. Profesorul nu câştigă bani când citeşte o carte pentru el. Un zidar nu câştigă bani atunci când îşi zugrăveşte dormitorul personal şi nici mecanicul atunci când înlocuieşte bujiile la propria maşină. Abia atunci când aceste lucruri sunt făcute pentru altcineva (pacienţi, elevi, clienţi), intervine răsplata financiară. Mă întâlnesc în fiecare an cu mii de copii între 6 şi 10 ani şi pot să te asigur că cei mici înţeleg foarte bine conceptul. O recomandare de lectură în acest sens este povestea Banul Muncit, de Alexandru Mitru.
Oferă-i copilului ocazia să-şi câştige singur banii
În funcţie de vârsta şi dezvoltarea fizică şi emoţională a copilului, oferă-i oportunităţi de a-şi câştiga singur banii prin diverse activităţi pe care le poate face pentru altcineva. Noi am început de la 5 ani cu fetele noastre, cu câteva direcţii simple: există responsabilităţi şi activităţi.
1. Responsabilităţile ţin de corpul propriu, spaţiul personal şi minte. Cu alte cuvinte, nu plătim copiii când îşi fac curăţenie în propria cameră, îşi adună hainele sau jucăriile, nu-i plătim când mănâncă sănătos sau renunţă la telefon în favoarea sportului şi nu-i plătim nici atunci când iau note bune la şcoală. Știu că fiecare părinte ar da orice să-şi vadă copilul cu o carte în mână în loc de TikTok, dar nu banii rezolvă situaţia.
Uite câteva metode „aşa nu” pe care îţi recomand să le eviţi atunci când vorbeşti cu copilul despre responsabilităţi: la unul dintre cursurile pe care le-am ţinut într-o şcoală, o fetiţă de clasa a 3-a mi-a spus că tati îi dă 1 leu pentru fiecare pagină citită. Am întrebat-o, de curiozitate, ce citeşte. Mi-a spus că Harry Potter, pentru că are 600 de pagini. Să citeşti Harry Potter pentru bani şi nu de plăcere este o situaţie nemaiîntâlnită, după părerea mea.
O altă fetiţă mi-a spus că mami îi dă vinerea 50 lei dacă nu are cea mai mică notă din clasă în săptămâna respectivă. Cu alte cuvinte: te răsplătesc financiar dacă nu eşti chiar ultimul. Însă să nu uităm că cei mici înţeleg rolul educaţiei şi văd că este, în primul rând, spre beneficiul personal, pentru propriul viitor.
2. Activităţile sunt acele acţiuni pe care copilul le poate face dincolo de zona lui de responsabilitate. Sunt activităţi pentru care, uneori, părinţii plătesc alte persoane. Când fetele noastre aveau 5-6 ani, consideram că spaţiul lor de responsabilitate este camera lor. Am început un joc prin care alte acţiuni, precum aspiratul în sufragerie sau în dormitorul părinţilor, tunsul ierbii, spălatul maşinii şi alte proiecte la mine la firmă sau la mami la serviciu, erau plătite separat. Am stabilit pentru fiecare activitate un tarif rezonabil (spre exemplu: şters praful – 2 lei / cameră, aspirat – 3 lei / cameră, spălat maşina – 15 lei) şi astfel i-am transferat copilului libertatea, dar şi responsabilitatea de a câştiga mai mult sau mai puţin, în funcţie de obiectivele şi implicarea lui.
Unii copii sunt mai dedicaţi, alţii sunt mai relaxaţi, unii devin creativi să câştige mai mult, alţii caută scurtături. Este o ocazie excelentă pentru părinţi să-şi cunoască mai bine copilul, să găsească oportunităţi de discuţie despre muncă, răsplată şi soluţii.
Pe măsură ce copilul creşte, responsabilităţile cresc. De la 16 ani unele sarcini în casă nu se mai plătesc şi se pot căuta oportunităţi externe de a câştiga bani (jobul sau afacerea părinţilor, vecini, colegi sau prieteni). Un beneficiu extraordinar este acela că, un adolescent care îşi câştigă singur bănuţii, îşi construieşte totodată încrederea în sine. Va depăşi anumite obstacole, va căuta soluţii, va respecta mai mult munca şi efortul altora. M-a amuzat acum câţiva ani când am auzit-o pe fiica mea cea mare, la 7 ani, cum îi spunea surorii de 5 ani: „Nu mai intra încălţată că abia am dat cu aspiratorul!”
Vrei să câştigi mai mult? Oferă mai multă valoare celorlalţi
Fii creativ, dedicat, harnic şi proactiv. Poţi munci cu mâinile sau cu mintea. Banii copiilor nu au legătură cu dragostea părinţilor şi nici cu implicarea altcuiva. Banii lor depind de ei, în primul rând. Mare grijă la bunicii prea generoşi care, din iubire, oferă copiilor sume nepotrivit de mari. Câteodată asta poate strica „sistemul” destul de mult. Discută blând cu ei pentru a înţelege că e bine să direcţionaţi şi o parte din bani către un fond de educaţie sau alte investiţii.
Nu în ultimul rând, atunci când copiii îşi câştigă singuri banii, vor descoperi cum arată responsabilitatea în cheltuirea lor. Țin minte o vizită cu fiica mea într-un magazin de haine. Mi-a arătat o vestuţă de blană care îi căzuse cu tronc. I-am propus să plătească fiecare dintre noi jumătate din valoarea totală a obiectului, ştiind că îşi strânsese bani. A fost nevoită să-şi cântărească alegerea şi a decis că nu merita să achiziţionăm vestuţa.
Ce s-a întâmplat este că i-am înţeles dorinţa, dar i-am transferat înapoi o parte din responsabilitatea deciziei. Ceea ce te încurajez să faci cu copilul tău. Vei fi surprins de efect. Dacă e o dorinţă importantă sau o nevoie, va găsi soluţii. Dacă e doar un moft, va renunţa.
În 7 ani de cursuri pentru adulţi şi copii, după mii de oameni mari şi mici întâlniţi, am descoperit că „nu dai doi bani pe ceva atunci când nu dai doi bani”, alegând să fii mult mai atent, mai calculat şi mai dedicat când vine vorba de lucruri de care îţi pasă şi pentru care chiar ai muncit.
