4 minute

Creditul pe termen lung
confort sau disconfort emoţional?

4 minute

Creditul pe termen lung

confort sau disconfort emoţional?
Cu toţii avem o relaţie cu datoriile financiare sau ne gândim la ce înseamnă o datorie. Fie că o folosim în mod responsabil, cu resurse adecvate, fie că o folosim fără un plan concret sau ca plan de rezervă în lipsă de resurse necesare, datoria pe termen lung are un impact asupra stării noastre emoţionale.
Nevoile şi credinţele ne influenţează comportamentul financiar
Asumarea datoriilor nu este întotdeauna un act conştient sau deliberat. Nevoi precum cea de siguranţă sau de stabilitate, care nu sunt suficient conştientizate, pot duce la un comportament impulsiv de îndatorare prin care mintea vrea să obţină o statisfacţie imediată, lucru care poate cauza disconfort pe termen lung.
Termenul de credit poate avea o conotaţie care să ne afecteze, aşa că iată un exerciţiu care poate aduce claritate: notează emoţiile asociate cuvântului “datorie”. În dreptul emoţiei, notează cine sunt persoanele reprezentative din copilărie care simţeau asta faţă de datorii.
Toate credinţele limitative ne influenţează într-un mod conştient sau nu comportamentul financiar şi implicit starea de bine. De cele mai multe ori sunt preluate de la familie sau de la societate, iar una dintre metodele prin care putem scăpa de tensiunile pe care le simţim în raport cu creditul este să clarificăm care sunt aceste credinţe.
Ce provocări emoţionale putem întâmpina odată cu decizia unui credit
Studiile au arătat că persoanele care au datorii sunt mai predispuse să traverseze stări de tristeţe şi de nelinişte. Iată câteva întrebări care să te ajute să le identifici: Mă simt adesea îngrijorat când mă gândesc la cum îmi voi gestiona rambursările? Întârzii plăţile pe care le am de făcut? Ignor scrisorile de la creditori? Reuşesc să economisesc?
Când creditul devine o problemă, poate influenţa relaţiile pe care le avem cu cei din jur. Pot apărea stări de iritabilitate, de frustrare, regret.
Unul dintre mecanismele care se formează pentru a ne apăra de un posibil disconfort psihic este negarea. Iată câteva afirmaţii care să te ajute să îl identifici: nu verifici regulat extrasele cardurilor sau alte datorii; aplici pentru noi carduri de credit pentru a-ţi menţine stilul de viaţă; ştii care este datoria totală, dar nu ai nici o idee despre cum să o abordezi strategic.
Află că mulţi dintre noi trecem prin aceste provocări. Înţelegerea acestora şi implementarea paşilor pentru a le depăşi reprezintă singurul mod în care aceste trăiri vor dispărea. Odată ce începi să faci paşi mici şi vezi că datoria se diminuează sau că îţi împlineşti un vis de pe vision-board-ul de acum cinci ani, sentimentul de realizare este nepreţuit.
Ce putem face
Deşi acceptarea situaţiei financiare este un pas important în îmbunătăţirea acesteia, este esenţial nu numai să recunoaştem stresul financiar, ci să şi luam măsuri concrete pentru a ne îmbunătăţi starea de bine. Poate ajuta să vorbim cu o persoană de încredere, să abordăm un consilier de credit, să ne identificăm obiceiurile financiare şi să facem un plan concret de acţiune.
Aşadar, fiecare dintre noi are nevoi şi credinţe diferite care ne vor influenţa modul în care ne raportăm la un credit. A deveni conştienţi de ele ne va ajuta să gestionăm trăirile care vin odată cu alegerea de a apela la astfel de servicii financiare. Decizia e în mâinile noastre, depinde doar de noi să ne fie bine.
Bibliografie:
Despre Mirona Păun
Mirona Păun este psiholog clinician, fondatorul programului de educaţie emoţională Tzitzi-Poc destinat copiilor şi familiilor lor, autor de cărţi pentru copii şi creator de conţinut.
Are experienţă de 16 ani în lucrul cu copiii şi familiile în domenii diverse, având perspective multiple asupra dezvoltării şi evoluţiei copilului în toate sistemele sale: familial, social şi educaţional. Misiunea ei este de a-i inspira, energiza şi motiva pe cei cu care interacţionează să-şi creeze o viaţă psihică sănătoasă pentru ei înşişi şi pentru cei din jurul lor.