Economisești. Investești.
Dintr-un singur pas.
Și cu bani puși deoparte, și cu bani puși la treabă. Fără comisioane percepute de ING.
Ce primești cu ING Depo Invest?
- Combini siguranța economisirii cu oportunitățile de investiție
- Dobândă anuală preferențială la depozit, în funcție de valuta aleasă: 7% pentru RON sau 2,5% pentru EUR
- 100% digital
Depozite și investiții
Alergi după doi iepuri? Îi prinzi pe amândoi.
Până acum, trebuia să alegi: siguranța unui depozit sau potențialul unui randament. Cu ING Depo Invest, nu mai e nevoie. O parte din bani stă la adăpost, cealaltă are șansa să crească. Totul dintr-un singur loc, fără bătăi de cap.
Dobândă anuală preferențială
De ce să te mulțumești cu puțin?
Depozit RON
Dobânda standard ING: 4,5%
7% / an
Depozit EUR
Dobânda standard ING: 0,7%
2,5% / an
Fără comisioane percepute de ING. Dobânda este fixă pe toată durata depozitului.
ING Depo Invest ți se potrivește dacă:
- Ai bani puși deoparte și vrei mai mult decât un depozit standard.
- Ești deja investitor sau ești curios care-i treaba cu investițiile și vrei să începi într-un mod echilibrat.
- Cauți o soluție simplă și ușor de urmărit.
- Vrei să-ți gestionezi și economiile și investițiile într-un singur loc.
Cum funcționează?
Tu alegi suma cu care vrei să începi (minimum 2.000 lei sau 2.000 euro), iar noi o împărțim automat în două:
Depozit
50% depozit
dobândă preferențială de 7% pe an pentru RON și 2,5% pe an pentru EUR.
perioadă de maturitate prestabilită: 6 luni pentru RON și 3 luni pentru EUR.
la scadența depozitului, vei primi automat în cont atât suma depusă, cât și dobânda aferentă.
Investiții
50% fonduri mutuale
alegi fondul care se potrivește cel mai bine cu obiectivele tale și profilul tău de risc.
investiția ta este gestionată de profesioniști.
după deschidere îți urmărești investiția în aplicație.
Bine de știut
Investițiile în fonduri mutuale vin și cu riscuri. Valoarea lor poate crește sau scădea, iar randamentele anterioare nu garantează rezultate viitoare. ING Depo Invest include atât un depozit, cât și o componentă de investiție. Le poți deschide și separat, oricând, din Home'Bank. Performanța investiției poate influența beneficiul total pe care îl obții din pachet. Unitățile fondurilor mutuale sunt instrumente financiare cu perioadă recomandată de păstrare de 3-5 ani.
E mai simplu decât crezi să începi să investești.
Cu ING Depo Invest, economisești și investești în același timp. Găsești echilibrul între ce pui deoparte și ce pui pentru mai departe.
În 4 pași simpli
Cum deschizi ING Depo Invest
-
Stabilești suma
Tu decizi cu cât vrei să începi. Minimum 2.000 lei sau 2.000 euro.
-
Alegi fondul mutual
Compari fondurile disponibile și consulți informațiile care te ajută să iei o decizie.
-
Confirmi digital
Parcurgi pașii și semnezi digital, direct în Home'Bank. Fără drumuri, fără hârtii.
-
Urmărești evoluția direct din aplicație
Depozitul și fondurile mutuale apar în Home'Bank, unde le poți monitoriza oricând.
Întrebări frecvente
Ce este ING Depo Invest și cum funcționează?
ING Depo Invest este un pachet oferit de ING care combină economiile cu investițiile într-un singur loc. Suma pe care o aloci este împărțită automat în două părți egale: 50% merge într-un depozit la termen cu dobândă preferențială, iar 50% este investit într-un fond mutual ales de tine. Tot procesul este 100% digital, direct din aplicația Home'Bank, fără costuri suplimentare pentru pachet. Astfel, beneficiezi simultan de stabilitatea unui depozit cu dobândă fixă și oportunitățile oferite de investițiile în fonduri mutuale.
Care sunt avantajele ING Depo Invest față de un depozit clasic?
ING Depo Invest oferă avantaje față de un depozit bancar tradițional. Pe lângă dobânda preferențială atractivă pentru depozit, investițiile pot aduce un câștig potențial suplimentar care, pe termen mediu și lung, poate depăși randamentul unui produs de economisire. Totul este accesibil dintr-un singur flux digital în Home'Bank, economisind timp și simplificând modul în care ai grijă de finanțele tale.
Cum se deschide ING Depo Invest?
Procesul de deschidere a ING Depo Invest este complet digital și se realizează în câțiva pași simpli din aplicația Home'Bank. Mai întâi, alegi suma pe care dorești să o aloci, apoi selectezi fondul mutual care se potrivește cel mai bine cu obiectivele tale financiare și cu profilul tău de risc. Asta, desigur, după ce consulți informațiile despre fiecare fond disponibil. Apoi, rămâne doar să parcurgi pașii necesari, inclusiv să răspunzi la câteva întrebări referitoare la cunoștințele și experiența ta în materie de investiții, și să semnezi documentele direct în Home’Bank. Fără să mai fie nevoie să faci drumuri la bancă. După finalizarea procesului, depozitul și investiția apar ca produse separate în dashboard-ul tău din Home'Bank și pot fi administrate separat.
Există o sumă minimă pentru deschiderea ING Depo Invest?
Da, există o sumă minimă necesară pentru accesarea produsului ING Depo Invest. Aceasta este de 2.000 lei și 2.000 euro, în functie de valuta dorită de tine. Suma pe care o alegi este împărțită automat în mod egal între depozit și fondul mutual, conform structurii produsului.
Care este diferența dintre depozit și investiția într-un fond mutual?
Diferența fundamentală între cele două produse constă în siguranță versus profil risc-randament. Depozitul bancar oferă o dobândă fixă, pe care o știi clar de la bun început. Sumele depuse în conturi deschise la ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala București în conturi curente, conturi de economii sau conturi de depozit de către clienții persoane fizice şi juridice sunt garantate în limita sumei de 100.000 euro/client, indiferent de numărul conturilor deținute.
Fondul mutual este o investiție colectivă administrată de profesioniști pe principiul diversificării portofoliulu și gestionării responsabile a investițiilor. Valoare acesteia fluctuează în timp în funcție de evoluția piețelor financiare. Pe termen mediu și lung, fondurile mutuale au potențial de randament superior unui depozit bancar, dar implică și riscul de pierdere a unei părți din capital, iar performanțele lor anterioare nu sunt o garanție pentru rezultatele viitoare.
Cum sunt protejate depozitele și investițiile în fonduri mutuale?
Banca participă la Schema de Garantare a Depozitelor din Olanda (Depositogarantiestelsel) conform reglementarilor Autoritatii Olandeze de Supraveghere Financiară, care garantează în general depozite până la suma maximă de 100.000 Euro per deponent.
Investitorii în fonduri mutuale beneficiază de protecție conform Schemei de Compensare a Investitorilor din Olanda (Beleggerscompensatiestelsel) la care Banca este participant în limita sumei maxime de 20.000 Euro per investitor. Această protecție nu acoperă, însă, pierderile cauzate de scăderea valorii investiției. În situția în care investiția în fonduri mutuale înregistrează un eventual randament negativ, puteți pierde o parte din suma investită sau întreagă sumă investită – în situații excepționale.
Ce costuri au fondurile mutuale?
Costuri asociate unui fond mutual de investiții:
- 0% comision la cumpărare
- 0% comision la vânzare
- Comision anual de administrare perceput de administratorul fondului între 0,95% și 3,47% (variază în funcție de fond; acest comision este deja inclus în prețul unităților de fond)
Vezi aici costurile. Mai multe informații despre fondurile mutuale, aici.