Comunicat de presă
09.09.2020

ING Bank România se alătură programului „Noua Casă”

  • Persoanele care doresc să achiziționeze o proprietate prin intermediul programului „Noua Casă” pot aplica începând de săptămâna aceasta la ING Bank România;
  • Aplicațiile aprobate până la momentul suspendării proiectului Prima Casă, precum și cele ce provin din promisiuni de garantare aprobate în cadrul acestuia vor intra sub normele fostului program;
  • Noua Casă pleacă de la un avans de minim 5% pentru valori ale proprietăților de cel mult 70.000 de euro, respectiv 15% pentru proprietăți cu valori cuprinse între 70.001 și 140.000 de euro.

Începând de săptămâna aceasta, persoanele care doresc să acceseze un credit ipotecar prin programul „Noua Casă” pot aplica prin intermediul ING Bank România. ING are deja șase ani de când s-a alăturat programului Prima Casă, ajutând aproximativ 15.000 de români să se mute în prima lor locuință. În această perioadă, creditele Prima Casă au ajuns la 22% din totalul creditelor ipotecare acordate de către ING Bank România, cele mai multe fiind în București și în județele Iași, Prahova, Brașov, Timiș și Argeș.

În luna martie 2020, Prima Casă a fost suspendat până la adoptarea noului program. Astfel, aplicațiile aprobate până la momentul suspendării vor intra sub normele fostului program, precum și cele ce provin din promisiuni de garantare aprobate în Prima Casă.

”Am urmărit îndeaproape procesul legislativ pentru repornirea programului și ne-am mobilizat astfel încât să fim printre primii care să răspundă celor interesați de oferta Noua Casă. În continuare ne dorim să oferim soluții de creditare care să contribuie la sănătatea financiară a clienților noștri și care respectă politica de creditare responsabilă pe care o aplicăm de peste 15 ani. Astfel, clienții vor putea opta între creditul Noua Casă și creditul ipotecar cu rată fixă (7FIX) sau cu rată variabilă deja existent în oferta noastră. În perioada de pauză pentru Prima Casă (aproximativ cinci luni), un număr mare clienți s-a interesat de condițiile programului, iar cei care au dispus de un avans între 15% și 25% au optat deja pentru soluția ING pentru creditele ipotecare standard, de peste 82.000 de euro, care acum sunt apropiate ca și cost de Noua Casă și cu un proces de acordare care poate fi mai scurt.”, a declarat Roxana Cristea, Head of Lending, ING Bank România.

Condițiile oferite de ING nu se schimbă față de anii anteriori, singura noutate fiind posibilitatea finanțării proprietăților noi cu valori mai mari decât în programul anterior, între 70.001-140.000 de euro și avans de 15%. Astfel, Noua Casă pleacă de la un avans de minim 5% pentru valori ale proprietăților de cel mult 70.000 de euro, respectiv 15% pentru proprietăți cu valori cuprinse între 70.001 și 140.000 de euro.

Despre ING Bank România
ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,8 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări.
Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice. ING Bank România este a cincea bancă în top 10 bănci locale, conform activelor, și singura bancă cu creștere organică, fără achiziții de portofolii de clienți sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,4 milioane de clienți din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri și Mid-Corporate, și Wholesale Banking, dintre care 1 milion dintre aceștia au venituri recurente.

Misiunea ING este aceea de a-i susţine pe oameni să fie cu un pas înainte, în viaţă şi în afaceri.