Se zice că una dintre primele lecții financiare din copilărie nu e atunci când te uiți la o navă spațială de jucărie din vitrina magazinului și mama te aduce cu picioarele pe pământ spunându-ți "Hai că n-avem bani acum!", ci atunci când primești o pușculiță.
Când eram în primele clase școlare, mi s-a făcut cadou această pușculiță clasică, în formă de porc, pentru a strânge bani de-a lungul anului ca, din ei, ai mei să completeze suma totală de cumpărare a unui computer/PC pe care trebuia să-l folosesc pentru școală și, mai ales, jocuri video.
La scurt timp după ce am început să pun bani înăuntru, printr-un accident, pușculița a căzut pe parchetul din living și, spre disperarea mea, capul de porțelan al porcului s-a desprins de restul corpului. Desigur, m-am panicat și am făcut tot ce s-a putut ca să-l repar. Într-un final, am reușit să-l lipesc cu o bandă de scotch astfel încât să pară întreg și, din fericire, iluzia a funcționat. Mai mult, mintea mea a început să lucreze diabolic și așa mi-am dat seama că, dezlipind capul, pot ușor să iau, din când în când, bani de acolo fără să se observe nimic.
Și chiar aveam nevoie de mai mulți bani pentru că eram în perioada obsesiei pentru gume de mestecat cu surprize. Așa că mă simțeam îndreptățit să extrag des bani ca să colecționez surprize cu mașini sau roboți. Ba chiar am început să adun surprize pentru un concurs care avea ca premiu un computer și care-mi dădea speranțe. Când s-a apropiat finalul anului și urma să spargem pușculița, s-a dat rezultatul concursului: nu câștigasem computerul, în ciuda a cât investisem în gume. Cu vestea asta m-am dus la ai mei și le-am mărturisit adevărul: că banii pe care trebuia să-i strâng conștiincios, i-am aruncat pe gume. M-au certat, desigur, deși mi-au cumpărat totuși computerul, iar anul viitor mi-au dat o nouă pușculiță pe care o verificau din când în când, ca să vadă dacă mă mai țin de șotii.
Desigur, faptul că n-am mai sustras de atunci bani din pușculiță nu înseamnă că am învățat o lecție. Au trecut anii și, la maturitate, am tot avut momente în care cheltuiam fără să mă gândesc prea mult, pe lucruri imediate, știind cumva că situația financiară se va regla într-un final, că pot trișa ”pușculița”. Pe principiul strămoșesc: ”Cheltui acum, mă descurc eu după”. De cele mai multe ori a funcționat, dar evident, am trecut și prin perioade financiare la limita cardului de debit. Trebuia să mă reprogramez cumva, exact ca PC-ul pe care l-am primit mai demult.
Ca să mă dezvăț de acest truc căpătat în copilărie, prin care îmi risipeam economiile, a trebuit să inventez un joc mental. Cei care vor să-și fixeze în minte anumite lucruri folosesc tehnica ”palatului memoriei”, în care își imaginează această construcție și își pun în fiecare cameră câte o informație, pentru a ști apoi unde să o găsească mai ușor.
Așa mi-am configurat și eu această imagine mentală a unei pușculițe în care adaug și adaug, cu fiecare economie pe care o fac, până ce porcușorul se umple. Fără a recurge la „cheat code-uri” prin care să subtilizez fondurile care ar trebui să se acumuleze constant. Cum e și firesc, a fost un exercițiu dificil, ca orice încercare de resetare a unui reflex. Dar până la urmă, pușculița virtuală din minte m-a ajutat să-mi schimb năravul și să-mi cresc contul de economii din lumea reală.
Este copywriter la atelierul de creaţie Gavrilă & Asociaţii şi remixer cultural (orice ar însemna acest lucru) situat fizic în Bucureşti, dar, mental, peste tot. Este cunoscut pentru remixurile pop ale coperţilor de opere ale literaturii clasice, pentru colecţiile de tricouri în colaborare cu designerul Lana Dumitru, pentru textele/citate de pe Instagram, pentru colaborările cu revistele Sindroms şi Kajet Journal şi pentru instalaţiile/intervenţiile din cadrul unor expoziţii ca ARTDOOR (Awake Festival), BINAR, Romanian Design Week, Bucharest Art Week şi altele. A debutat recent în literatură în Antologiile KIWI și acum se pregătește pentru debutul în comics.