De Adrian Asoltanie
Cunosc foarte bine gustul senzaţiei numite şi "Febra Casei". Acel sentiment că "trebuie" să-ţi cumperi o locuinţă. Te duci la târguri, urmăreşti anunţuri, vezi bannere pe clădiri, vorbeşti cu prietenii...
Achiziţia unei locuinţe e o decizie care îţi va influenţa viaţa şi finanţele pe zeci de ani! Iată 10 elemente esenţiale pe care trebuie să le ai în vedere:
1. BUGETUL PERSONAL / al familiei calculat pe 12 luni - îţi arată ce bani intră, ce bani ies, pe ce se duc şi ce poţi economisi. Poţi să-l descarci gratuit de pe www.adrian.asoltanie.com/gratuit. Vei descoperi pe câte picioare financiare stai şi ce cheltuieli poţi optimiza.
2. FONDUL de URGENŢĂ de cel putin 1000 - 2000 RON. Poţi să ţii aceşti bani pe card sau într-un cont de economii, însă recomandarea mea este să ai şi o sumă cash pentru defecţiuni casnice sau auto şi mici urgenţe medicale.
3. FONDUL DE SIGURANŢĂ pentru minimum 3 luni de cheltuieli (cont bancar în EURO) care să te protejeze de problemele mai serioase ale vieţii: pierderea locului de muncă, o boală gravă sau o operaţie scumpă, divorţul, decesul partenerului, defecţiuni auto majore. Sigur că poţi economisi şi în lei, însă, din experienţa mea, când ai bani în altă monedă îţi e mai greu să intri în ei.
4. VALOAREA LOCUINŢEI - recomand să nu depăşeşti valoarea veniturilor pe 4 ani. De exemplu, o persoană cu un venit lunar de 5000 RON va alege înţelept o locuinţă în valoare de maximum 50.000 EUR, la care se adaugă eventuale costuri de amenajare, mobilare ş.a.m.d.
5. AVANSUL - minimum 20% din valoarea proprietăţii, chiar dacă banca acceptă şi un avans mai mic. Acumularea avansului este confirmarea faptului că ai resursele şi disciplina să te angajezi la rate lunare timp de 20 - 30 de ani. Joacă-te "de-a casa" cel puţin 1-2 ani înainte de achiziţie, economisind lunar o sumă corespunzătoare viitoarei rate. Este un scurt antrenament înainte de un "maraton" financiar.
6. CREDITUL - rata lunară să nu depăşească 25% din veniturile lunare (personale / ale cuplului). Aş recomanda ca în această perioadă să alegi un credit cu dobândă fixă pentru primii 5-7 ani.
7. VALUTA CREDITULUI să fie aceeaşi cu valuta în care sunt încasate veniturile, pentru a fi protejat de variaţiile cursului de schimb.
8. ACHITAREA ANTICIPATĂ - analizează cu atenţie scadenţarul creditului. De exemplu, la un credit de 250.000 RON cu o dobândă de 5%, vei vedea că la începutul creditului, dintr-o rată de 1350 RON, principalul reprezintă aprox. 300 RON şi dobânda reprezintă aprox. 1050 RON. Îl vei putea achita mult mai eficient cu ajutorul unor plăţi anticipate cu reducerea PERIOADEI. Plătind o parte din principal, vei elimina şi dobânda corespunzătoare sumei plătite.
Plata anticipată cu reducerea PERIOADEI este mult mai eficientă decât dacă alegi să-ţi reduci rata. De asemenea, recomand plăţi lunare suplimentare pe măsura disponibilităţilor. Aceste plăţi se fac cel mai bine a doua zi după scadenţă.
9. EVITĂ CÂT POŢI! Încearcă să nu cumulezi creditul imobiliar cu un credit de nevoi personale, mai ales în primii 5 ani de credit ipotecar, când plăţile anticipate sunt cele mai eficiente. Mai degrabă, pune deoparte o parte din avans pentru amenajare, mobilare ş.a.m.d., decât să accesezi şi un credit de nevoi personale.
10. SLOW DOWN! Pentru majoritatea oamenilor casa este cea mai importantă achiziţie a vieţii. Se cuvine, aşadar, să o faci pe îndelete, atent la detalii şi la perspectiva pe termen lung. Asigură-te că ai alături un notar experimentat, care să verifice temeinic documentele. Încearcă să eviţi "febra casei", cea care cuprinde piaţa pe masură ce preţurile cresc agresiv.
O alegere bine calculată o să-ţi permită să te bucuri cu adevărat de locuinţa cumpărată, să savurezi şi celelalte bucurii şi experienţe ale vieţii şi să facişi alte investiţii pentru viitor.