Am pregătit îmbunătățiri pentru serviciile de plată, dobânzi avantajoase care te ajută să economisești eficient și multe altele. Citește mai departe și descoperă ce e nou.

Servicii de plată pentru stilul tău

În următoarele luni implementăm funcționalități menite să-ți facă plățile mai facile și viața un pic mai ușoară: retrageri contactless de la ATM, autorizarea prin amprentă digitală sau recunoaștere facială, plăți instant, afișarea numelui beneficiarului plății și serviciul „Cereri de plată”.

Împachetare potrivită de produse pentru antreprenori
Te autentifici și semnezi operațiunile cu amprenta digitală sau recunoaștere facială
Începând cu luna noiembrie 2022, poți utiliza amprenta digitală sau recunoașterea facială atât la autentificare, cât și la semnarea și autorizarea anumitor operațiuni în Home’Bank. Poți activa autentificarea și autorizarea cu amprenta digitală sau recunoașterea facială din meniul Securitate și login.
Împachetare potrivită de produse pentru antreprenori
Banii ajung instant când plătești din Home’Bank, chiar și când beneficiarii au cont la alte bănci
Din luna decembrie 2022, plățile interbancare în lei făcute din Home’Bank, inclusiv plățile efectuate utilizând Alias Pay, vor ajunge la destinatari în doar câteva secunde, indiferent că este noapte sau zi, weekend ori sărbătoare legală. La fel și în cazul unei încasări.
Plățile se efectuează instant atunci când transferul este efectuat către conturi deschise la prestatori de servicii de plată de pe teritoriul României, care sunt participanți la sistemul de plăți instant, pentru plăți cu valoare mai mică de 50.000 lei, respectiv 3.000 lei în cazul Alias Pay.
Plățile instant nu te vor costa suplimentar. Comisionul pentru o plată instant este același ca și cel pentru o plată interbancară în lei. Lista actualizată a participanților la sistemul de plăți instant poate fi accesată aici.
Împachetare potrivită de produse pentru antreprenori
E mai ușor să le amintești prietenilor că au să-ți dea bani prin serviciul „Cereri de plată”
Începând cu această toamnă, dacă ai plătit nota la restaurant, strângi bani pentru un cadou în gașcă sau te afli în orice altă situație în care plătești pentru un grup și ai de primit bani, poți trimite direct din Home’Bank pentru mobil o cerere de plată către prietenii tăi care au cont la ING din meniul Plăți > Alte plăți > Cereri de plată.
Fiecare dintre prietenii pe care îi menționezi în cerere va primi o notificare în Home’Bank pentru mobil privind suma pe care ți-o datorează și motivul cererii. După aceasta, va avea 30 de zile să facă transferul. Când destinatarul cererii acceptă și efectuează plata, ea se face instant către contul tău de RON care a fost selectat când ai inițiat cererea.
Dacă tu ești cel care primește cererea, e și mai simplu: verifici că știi cine și pentru ce ți-a trimis cererea și poți alege să faci plata înainte să expire cele 30 de zile. Nu uita că pentru plată se aplică aceeași limită ca la Plata către prieten: 3000 lei/plată/persoană.
Împachetare potrivită de produse pentru antreprenori
Retragi bani contactless de la ATM cu cardul
Din octombrie 2022 vei putea retrage bani contactless, prin simpla apropiere a cardului fizic sau a telefonului de exemplu (prin funcția NFC), de la un bancomat ING/ al altei bănci care are această funcționalitate. Retragerile contactless sunt disponibile pentru cardurile fizice, cardurile ING Pay, cât și pentru cardurile fizice și cele virtuale înrolate într-un portofel digital (Apple Pay sau Google Pay).
De la ATM-urile ING vei putea retrage contactless doar RON utilizând un card atașat unui cont curent în lei. Pentru autorizare ai nevoie de PIN-ul cardului, inclusiv când utilizezi un card virtual sau fizic înrolat într-un portofel digital. Trebuie să-ți setezi un PIN pentru cardul virtual direct în Home’Bank, la secțiunea Cardurile ING/ Cardurile mele, meniul Schimbă PIN. Tot aici poți modifica și un PIN deja stabilit.
Împachetare potrivită de produse pentru antreprenori
Fii sigur că plătești cui trebuie, vom afișa în Home’Bank numele beneficiarului plății
Până acum îți arătam numele/ denumirea parțială a beneficiarului atunci când transferai bani în Home’Bank către un alt cont ING. Începând cu luna septembrie 2022, acest lucru va fi posibil, prin intermediul SANB (Serviciul Afișare Nume Beneficiar), și atunci când beneficiarul are cont deschis la un alt prestator de servicii de plată din România, participant la SANB.
Afișarea în Home’Bank a acestor date te ajută să identifici eventualele tentative de fraude bancare sau discrepanțele între informațiile pe care le deții despre titularul contului beneficiar și cele puse la dispoziție de bancă. În cazul în care constați discrepanțe, poți decide să nu autorizezi plata. Numele tău va fi și el vizibil în mod similar când un plătitor va iniția un transfer către contul tău ING, dacă prestatorul lui de servicii de plată este participant SANB.
SANB este gestionat în parteneriat cu Transfond SA (Casa de compensare a plăților interbancare), ING fiind printre primele bănci care oferă acest serviciu.
Pentru a putea face acest lucru, datele tale cu caracter personal (prenumele complet, inițiala numelui și codul IBAN) sunt transferate către Transfond, stocate de acesta și actualizate periodic, până la încetarea relației de afaceri cu ING și vor putea fi interogate de către ceilalți participanți la SANB în contextul descris mai sus. Prelucrarea datelor tale are în vedere îndeplinirea interesului legitim al ING și Transfond, ca Operatori asociați, de prevenire a fraudelor și plăților nedatorate. Pentru mai multe informații despre prelucrarea datelor, te rugăm să parcurgi Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal, disponibilă pe site-ul nostru ing.ro, în cadrul secțiunii dedicate, Protecția Datelor cu Caracter Personal.

Vești bune privind banii tăi

Împachetare potrivită de produse pentru antreprenori
Dobânzi mai mari pentru economiile tale în lei
Te încurajăm să pui bani deoparte și să beneficiezi de dobânzile crescute. Am mărit dobânzile aplicabile conturilor de economii și economii pentru copii, acestea fiind de 2% pe an începând cu 7 iulie 2022. De asemenea, avem dobânzi atractive de până la 6,5% pe an pentru depozitele la termen în lei, în funcție de durata acestora. Verifică oferta noastră în Home’Bank și pe ing.ro.
  • Ținând cont de contextul economic actual, ING Bank elimină și nu percepe comisionul de administrare a disponibilităților în euro în valoare de 0,017% pe luna, aplicabil soldului cumulat în conturi curente în euro ce depășește limita de 100.000 euro.

Încă puțin despre prelucrarea datelor cu caracter personal

Am actualizat Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal cât și Nota de informare privind prelucrarea datelor cu caracter personal în procesul de creditare pentru a ne asigura că beneficiezi de toate detaliile când vine vorba de modul în care ING utilizează datele tale personale, inclusiv din perspectiva categoriilor de date utilizate, scopurilor și temeiurilor prelucrării, destinatarilor acestor date și a drepturilor de care dispui. Aceasta este accesibilă 24/7, pe ing.ro, secțiunea Protecția datelor personale sau în orice Office ING.

Documentație

Informațiile și documentele contractuale actualizate ți se aplică începând cu 25.10.2022, cu excepția cazului în care a fost prevăzută în mod expres o altă dată în notificare. Recomandarea noastră este să citești cu atenție toate documentele contractuale actualizate, iar dacă nu avem nicio veste de la tine până cel târziu la data de 25.10.2022, înseamnă că ești de acord cu modificările, cu excepția celor pentru care am indicat că vor intra în vigoare mai devreme de această dată. În cazul acestora, ne poți anunța până la datele respective. Dacă refuzi modificările, ai dreptul de a denunța (sau înceta) relația contractuală imediat și fără costuri suplimentare, până la data propusă pentru aplicarea modificărilor. Ne poți contacta oricând pentru mai multe detalii privind actualizările de mai sus, precum și pentru orice alte informații, la unul dintre numerele de telefon de mai jos.