Pune bani deoparte şi poţi câştiga
o super-vacanţă.
O super-vacanţă cu totul inclus: transport, cazare, mâncare şi, în plus, bani de buzunar.
Legendă:
economisită în campanie
Perioada campaniei: 20 iunie – 31 august 2019
Regulamentul campaniei este disponibil aici.
Cât de interesant ți se pare acest articol?
Durată aproximativă de citire: 2 min
5 sfaturi despre cum să-ți înveți copiii să economisească.
Cu ce începi, cum le explici și ce exemple să le dai astfel încât subiectul banilor să fie unul cât mai interesant pentru ei.
De unde te-ai aștepta ca cei mici să afle despre bani dacă nu de la tine? E-adevărat, nu-i chiar ușor să pornești o astfel de discuție, dar nici imposibil.
Studiile arată că părinților le este mai ușor să discute cu copiii lor despre bullying sau fumat decât despre finanțele familiei. Cu cât sunt învățați mai devreme cum să economisească și să cheltuiască mai inteligent, cu atât mai bine.
Iată 5 puncte de pornire într-o discuție despre bani:
1. Dorințe vs. Nevoi
Ajută-ți copiii să înțeleagă diferența dintre ce își doresc și ce au nevoie. Este poate cea mai importantă etapă pentru ei în dezvoltarea de obiceiuri sănătoase legate de bani. Termenii pot fi explicați destul de simplu. Mâncarea, hainele sau locuința – “lucrurile de bază” – sunt nevoi. Toate celelalte, extra, cum ar fi dulciurile, jucăriile sau vacanțele sunt dorințe. Ar fi bine să le “îndeplinească”, dar nu întotdeauna vor reuși. Ca un prim pas, ai putea să-ți rogi copiii să-și facă singuri o listă de dorințe și nevoi pe care ulterior să o discutați.
2. Bani de buzunar
Dacă vrei ca cei mici să devină cât mai economi, e important să aibă proprii lor bani pentru a învăța cum să-i folosească. Bani pe care, bineînțeles, îi primesc de la tine. Poți, de asemenea, să îi recompensezi extra pentru ajutorul pe care îl primești de la ei în treburile casnice. Asta îi va ajuta să învețe că oamenii trebuie să muncească pentru bani. Dar nu insista cu această abordare din moment ce nu vrei să condiționezi ajutorul primit de o motivație financiară.
3. Obiective de economisire
Economisirea banilor fără un obiectiv concret e de multe ori sortită eșecului. Ajută-ți copiii să-și definească un obiectiv – în felul acesta ei vor deveni mult mai motivați să-l îndeplinească. De asemenea, le-ar fi mult mai simplu să aibă “mini-obiective”. De exemplu, dacă își doresc un joc video de 200 de lei, economisirea săptămânală a 50 de lei îi va ajuta să înțeleagă mai bine cât timp le-ar lua să atingă obiectivul. Statistica arată că dorințele “mici” îndeplinite în decurs de o lună îi ajută pe copiii să economisească ulterior pentru obiective mai îndrăznețe.
4. Cheltuirea banilor
Mulți părinți uită să le explice copiilor ce trebuie să facă cu banii odată ce i-au strâns. De la 3-4 ani, copiii încep să primească sau să-și “câștige” banii, așa că folosirea unor pușculițe îi poate ajuta să-și împartă finanțele în:
Cheltuieli – bani pe care îi pot folosi pentru nevoi
Economii – bani puși deoparte pentru dorințe
Extra – bani pentru donații sau fapte bune, pentru oamenii care chiar au nevoie de un mic ajutor
Un bun exemplu e vizita la supermarket, când copiii indică produsele pe care le vor. Explică-le că pentru cumpărăturile mărunte pot folosi pușculița de cheltuieli, iar pentru produsele mai scumpe – la care tânjesc – au nevoie de pușculița cu economii. În felul acesta vor învăța că dacă își consumă banii pe multe cheltuieli mici, le va fi mult mai greu să-și permită produsele mai scumpe.
5. Păstrarea banilor
Pușculițele sunt cea mai populară metodă de a păstra banii. Însă cash-ul pierde din ce în ce mai mult teren în fața cardurilor și a aplicațiilor. Și, ca să fim sinceri, odată ce înaintează în vârstă, copiii nu mai sunt atât de încântați de ideea unei pușculițe. Așa că un cont bancar sau o aplicație modernă par o soluție mai interesantă pentru ei. În felul acesta îți va fi și ție mai ușor să urmărești evoluția economiilor.
Aplicația Ernit este un bun exemplu care le permite copiilor să-și seteze obiective – mici sau mari – și să economisească pentru îndeplinirea lor și, în plus, pot primi reward-uri pentru diferite task-uri efectuate.
A-ți lăsa copiii să-și controleze singuri finanțele înseamnă să-i lași să învețe din experiențele proprii. Din greșelile făcute. E tentant, ca părinte, să intervii pentru evitarea unor greșeli, însă e mult mai indicat să folosești aceste momente pentru a-i învăța pe cei mici cum pot evita erorile costisitoare când vor deveni adulți.
Cât de interesant ți se pare acest articol?
Pentru mulți dintre noi, siguranța financiară pare un obiectiv foarte greu, dacă nu chiar imposibil de atins. De câte ori nu ne-am propus să punem bani deoparte pentru ca mai apoi cheltuielile să ne ajungă din urmă până la sfârșitul lunii?
Iar unul din cele mai eficiente moduri prin care poți să atingi acest obiectiv este să îți "antrenezi" economiile, investițiile și contribuțiile pentru asigurarea de viață să se întâmple automat, în fiecare lună.
Mai jos, ai cele mai des întâlnite preconcepții legate de ideea de siguranță financiară și soluțiile pe care le ai la îndemână pentru a o atinge.
Cât de interesant ți se pare acest articol?
Toată lumea știe că nu-i atât de ușor să economiseșți. Dar dacă îți alegi cu atenție momentele în care să pui bani deoparte, o să vezi că economisitul este mai simplu decât crezi și că cea mai mare provocare este de fapt să începi. Mai jos, ți-am pregătit o listă cu 5 momente potrivite în care să începi să economisești sau pur și simplu să contribui la fondul tău de economii.
Ziua de salariu
Banii ți-au intrat în cont și probabil gândul deja îți zboară la tot ce poți să-ți cumperi cu ei. Ei bine, primul lucru pe care ar trebui să-l faci înainte de orice cheltuieli, este să pui deoparte suma pe care ți-ai propus să o economisești în fiecare lună. Și la fel de important este să nu te atingi de ea până la următorul salariu.
Când primești niște bani pe care nu-i așteptai.
Fie că-i o mărire de salariu, o primă, sau un împrumut de care uitasei pe care ți-l returnează un prieten spășit, un ban în plus prinde bine oricui. Și pe cât de bine îți prinde o suma de bani în plus, pe atât de ușor îți vine să o cheltuieșți.
De aceea, e bine să rezișți impulsului de moment și să cântărești bine situația: chiar ai nevoie de pantofii pe care ai pus ochii, sau ți-ar fi mai utili niște bani în plus în contul de economii?
Când cumperi cu reduceri ING Bazar
O metodă simplă prin care poți să pui bani deoparte este să profiți de ofertele din ING Bazar. Cum? Rezervi ofertele în Home’Bank, plătești cu cardul la magazinele partenere, iar punctele pe care le primești ca discount le transferi direct în contul tău de economii de fiecare dată. Vei fi surprins să observi că, în timp, chiar și sumele mici se adună și devin economii mari.
Când îți stabilești un obiectiv pe termen lung
Fie că e vorba de o mașină nouă, casa visurilor tale sau de o călătorie în jurul lumii, începe să economisești din momentul în care ai luat o decizie. Economisitul este un obicei care poate fi comparat mai degrabă cu un maraton, decât cu un sprint, astfel că are tendința să îi răsplătească pe cei care sunt dispuși să depună un efort susținut.
Când te întorci din vacanță
E cel mai potrivit moment să începi să strângi bani pentru următoarea aventură departe de casă. Simplul fapt că știi deja pentru ce economisești te va ține motivat să pui bani deoparte constant.
Alege-ți unul sau toate momentele de mai sus și începe să pui bani deoparte chiar de acum astfel încât să culegi roadele economiilor tale atunci când ai mai mare nevoie.
Cât de interesant ți se pare acest articol?
Câteva strategii utile pentru contul tău de economii
În loc să te gândeșți la economiile tale ca la o sumă de bani care îți rămâne după toate cheltuielile lunare, gândește-te la ele ca la prima și cea mai importantă cheltuială din ziua de salariu.
Începe cu o sumă micuța dar imaginează-ți că e o datorie importantă care trebuie neapărat achitată și, așa, îți vei forma un nou obicei cu fiecare bănuț nou și cu fiecare lună nouă.
Dacă nu știi care e suma pe care ar trebui să o economisești, poți să apelezi gratuit la un specialist în ING Office. Cu ajutorul lui parcurgi câteva întrebări și, apoi, o aplicație îți generează recomandări personalizate pentru economisire și investiții.
După ce ai stabilit suma pe care o poți economisi lunar, pune-o deoparte imediat ce îți primești salariul, înainte de orice cheltuială.
Învață-ți economiile să crească automat.
Indiferent cât de mult îți doreșți să economisești, cu banii lucrurile stau foarte simplu: dacă-i ai, găsești întotdeauna pe ce să-i dai. Tentațiile sunt peste tot și, chiar dacă îți cresc veniturile, până la urmă au grijă și cheltuielile să ajungă din urmă.
E greu să lupți cu tentațiile, dar e simplu să lași tehnologia să te apere de efectul lor.
La ING Bank poți să-ți setezi o sumă care să fie transferată automat din contul tău de salariu în contul tău de economii:
Iar dacă se întâmplă să ai nevoie de bani, poți oricând să te folosești de ei fără să pierzi dobânda acumulată între timp.
Stabilește un obiectiv pentru care economisești.
Teoria e simplă dar în practică, pe lângă metodele simple de economisire, ai nevoie și de un motiv bun să o faci.
Stabilește un obiectiv important pentru tine și începe să strângi bani pentru a-l îndeplini. Pot fi lucruri speciale pe care nu îți permiți să le cumperi dintr-un singur salariu sau poți să economisești pentru ceva mult mai prețios: liniștea ta.
Cu siguranță ai avut momente în care a trebuit să te duci de urgență la dentist sau ai avut nevoie de o reparație care nu putea fi amânată și ai fost stresat că trebuie să faci rost rapid de bani. Specialiștii recomandă să pui deoparte o rezervă de cel puțin 3 salarii pentru astfel de situații.
Indiferent de obiectiv și indiferent de metoda pe care o alegi, cel mai important sfat este să nu mai amâni decizia și să începi de azi..
Cât de interesant ți se pare acest articol?
Economiile sunt ca sportul de performanta. Cu cat incepi mai devreme, cu atat ai rezultate mai bune.
Ușor de zis, puțin mai greu de făcut. La 20 și ceva de ani, mulți ar zice că banii nu-s făcuți să stea în buzunar sau în cont, ci să fie cheltuiți pe petreceri, vacanțe și cumpărături. Că doar n-o să ai toată viața vârsta asta.
În realitate, te poți distra dar poți economisi și investi în același timp, dacă te uiți puțin altfel la cheltuielile pe care le faci zilnic și lunar. Hai să luăm niște exemple:
Cât de interesant ți se pare acest articol?
Deciziile financiare ale familiei:
cine-i căpitanul?
Într-o familie se iau zilnic zeci de decizii. Ce mâncăm, la ce film ne uităm, cine merge să vadă ce-a fost cu sunetul ăla ciudat. Dar pe coordonatorii studiului „Female Breadwinners and Decision Making about Household Spending in Europe” i-au interesat mai mult deciziile financiare ale familiei și cât de implicate sunt soțiile în luarea lor. Mai exact, dacă familiile ar avea un departament financiar, cine l-ar conduce?
Contabilul poartă tocuri?
6.9% dintre românce iau singure deciziile financiare importante pentru familie. Procentul e apropiat de media Europei de Est (7.4%), dar mai mic decât în restul Europei (9.1%) și al Europei de Vest (10%).
În România, “departamentul financiar” al familiei funcționează, mai degrabă, cu doi contabili. 78.9% din femei iau deciziile financiare mari împreună cu soțul lor, mai mult decât femeile din alte țări europene (71.3%).
Vă declar absolvent și absolventă
În trecut, femeile tindeau să aibă un nivel de educație mai scăzut și să-și asume un rol predominant casnic. Din fericire, lucrurile s-au schimbat de atunci. Femeile obțin acum cu regularitate un nivel ridicat de educație, iar asta le dă un cuvânt de spus în deciziile financiare importante ale familiei.
Româncele sunt predispuse să se căsătorească cu cineva cu un nivel de educație similar (75.1%), mai mult decât femeile din restul Europei (53.6%). De altfel, procentul româncelor al căror soț are un nivel inferior de educație este mai mic decât în restul Europei (7.3% versus 20.1%).
De la egal la egal
Concluzia studiului e îmbucurătoare. În România, predomină familiile în care cei doi soți sunt la fel de implicați în deciziile legate de credite, economii sau cumpărarea unor bunuri importante. Vremurile în care femeia decidea ce tip de unt să se cumpere, iar bărbatul alegea modelul mașinii au trecut.
Cât de interesant ți se pare acest articol?
Vrei să economisești fără efort?
Ca să-ți fie mai ușor să pui bani deoparte, poți să îți “antrenezi” o sumă care să se ducă automat din contul tău de salariu în contul de economii. Alegi suma și data când vrei să se facă transferul, iar el se va face lună de lună fără ca tu să mai pierzi timp prețios. Astfel, vei reuși să strângi bani pentru trotinetă electrică, pentru vacanța pe care o visezi sau pentru orice altceva ți-ai propus, fără să-ți bați capul prea mult. Doar așa, din când în când mai verifici cum îți cresc economiile.Vrei să îți formezi disciplina de a investi?
Ei bine, tehnologia te poate ajuta și pe partea de investiții în fonduri mutuale. Poți să îți programezi investițiile să se întâmple automat și în același timp să îți formezi disciplina de a investi constant, fără cine știe ce efort. În plus, nici nu ai nevoie de sume mari ca să investești. Poți începe chiar cu 200 de lei. Chiar dacă sumele pe care le investești sunt mai mici, în timp poți ajunge la o valoare importantă. Când vine vorba de investiții, "consecvență" e cuvântul cheie. Valoarea investiției în fondurile mutuale poate fluctua, așa că, înainte să investești, asigură-te că ești pregătit să îți asumi niște riscuri.
Cum activezi cele două opțiuni?
*Simplu, direct din ING Home'Bank. Rezolvi tot de unul singur, fie că ți-ai propus să pui bani deoparte, fie că te gândești să îi pui să lucreze pentru tine.Cât de interesant ți se pare acest articol?
înainte să călătorești
Ca să le simplificăm și, în același timp, să te ajutăm să faci și niște economie de timp, ți-am adunat mai jos 3 sfaturi practice, prezentate pe scurt.
Cât de interesant ți se pare acest articol?
Un buget organizat = un portofel fericit
Cât de interesant ți se pare acest articol?
Un motiv în plus să economisești
Cât de interesant ți se pare acest articol?
dar și poeții fictivi au copii.
Eu, de exemplu, am o fiică –
are 9 ani, dar a fost și mai mică,
ca toți copii care apar de nu știu unde
și, ai observat? cresc mari în câteva secunde,
lăsându-ne pe noi, părinții cu aceeași mirare:
când a crescut? când s-a făcut așa mare?
Dar nu despre asta vreau să-ți povestesc
ci despre ceva cu mult mai pământesc,
care poate o să ți se pară chiar funny
pentru că e despre cum le explici copiilor banii.
dar pentru un copil sunt tare greu de descris.
Cum de poate o bucată de hârtie
să valoreze unu, zece sau o mie?
Și deși cei din metal sunt mai grei, n-o să-ți vină să crezi
dar nu poți cumpăra mare lucru cu niște monezi.
Mda, sunt importanți, dar dincolo de glume
banii nu sunt în niciun caz totul pe lume
Nu-i de mirare, așadar, că un copil de 5 ani
are zeci de întrebări despre bani.
Așa că mă înțelegeți că n-am fost nici eu ferit
de perioada în care banii reveneau negreșit
în fiecare zi, în orice conversații
cu fiica-mea care îmi tot cerea explicații.
de a nu avea un copil care se zbate și dă din picioare
în fața raionului cu dulciuri sau a vitrinei cu jucării
(cum am văzut că fac atât de mulți copii).
Deloc nu m-a atras ideea de a fi un părinte
șantajat emoțional când nu e cuminte
și nu-i cumpără copilului tot ce vrea, pe loc
că altfel face crize micul ghemotoc.
Ei bine, în acele vremuri nu demult trecute
cu zeci de întrebări, chiar sute
mi-am dat seama că așa e mereu -
educația nu începe cu „copilul“; ci cu „eu“.
Eu trebuie să fac ceva, carevasăzică,
așa că eu i-am explicat de când era mică-mică
că în viață, banii îi primești
întotdeauna doar dacă muncești,
nu pentru că ai fost cuminte
sau pentru că poezia ți-o aduci aminte.
Apoi, după ce banii i-ai primit
poți să te pui pe cheltuit
să iei chestii mărunte zi de zi
sau poți a-i economisi.
De fapt, ce-nseamnă un bănuț, ce poți să iei cu el?
poate doar învelișul de la un tort cu caramel
sau o ureche a unui ursuleț de pluș
pe când dacă îi pui în purceluș
bănuții ajung ca prin magie
să se transforme în bancnote valoroase de hârtie.
Așa se poate ca înghețata cea concretă
pe care n-o iei zilnic să devină oau! o bicicletă.
atunci când am plecat departe, în călătorii
am stabilit împreună cu fiică-mea un buget
pe care să și-l administreze ea, concret
(și nu mă refer aici la banii de hotel sau mâncare
ci doar la cei de suveniruri și alte prostioare).
Rezultatul a fost că de la „a cere“
ea a ajuns să își administreze mica ei avere,
să-și pună singură întrebări și să-și răspundă
în loc să mi le pună mie secundă de secundă.
Acum, firește, când simțeam că e gata
să cheltuie banii din prima zi, cu lopata
îi mai aminteam și eu, discret,
că mai are timp de cheltuit berechet
și că poate că vrea să se mai gândească
înainte ca tot bugetul să îl cheltuiască.
Așa a învățat fiica mea să stabilească
cât anume vrea să dăruiască
alocând singură din micul ei buget un procent
pe care îl consideră decent
și cât anume vrea să investească
în ideile ei care îi fac sufletul să crească.
privind la primăvara de pe geam –
lucrurile cele mai de valoare
care ne umplu viața de culoare
sunt cele pe care nu le putem cumpăra cu bani
cum ar fi bucuria poetului de a avea fani
sau mulțumirea de a fi un bun părinte
pentru care sincer, nici nu există cuvinte.
Cât de interesant ți se pare acest articol?
Despe economii cu Doru Iftime
Doru Iftime, Jurnalist de lifestyle cu peste 20 ani de experiență
Un cadou reușit presupune uneori o documentare prealabilă, chiar dacă e vorba de o rudă sau un prieten apropiat.
Nu-i treabă deloc simplă cu cadourile, probabil știți foarte bine. Vara trecută i-am luat nepotului o mașină de construit. Pe partea din față a cutiei era desenată frumos mașina asamblată: pe spate, erau înșirate piesele și instrucțiunile de montaj. „Uau, ce mașină!“, a exclamat încântat copilul, apoi a întors cutia și, văzând mașina descompusă, a început să plângă. Morală? Trebuie să-l cunoști bine pe cel căruia îi faci un cadou: celor mai mulți dintre băieți le plac mașinile, dar numai unora le place să le și construiască.
Cât de interesant ți se pare acest articol?
Doru Iftime, Jurnalist de lifestyle cu peste 20 ani de experiență
Pe când aveam 5-6 ani, băteam mingea pe maidan, în compania altor maidanezi la fel de destoinici ca și mine. Eu aduceam mingea, de fiecare dată. Era o minge de plastic, ușoară, un fel de balon mai gros, care costă 18 lei. Când se spărgea, cumpăram alta; ceilalți copii nici nu-și băteau capul, fiindcă știau că eu sunt omul care aduce mingea. De fiecare dată
Mă uit la meciurile din Champions League și constat că, adesea, câștigă echipa care are mingea în posesie timp mai îndelungat. Mie cred că îmi plăcea independența pe care mi-o dădea posesia mingii: nu depindeam de programul prietenilor mei ca să ies la fotbal; dacă ei nu erau disponibili, găseam întotdeauna câțiva amici de conjunctură ca să punem de o miuță. Și faptul că mingea era a mea îmi dădea dreptul la prima opțiune în alegerea coechipierilor.
Probabil că spiritul proprietății are legătură cu vârsta, maturizarea aduce cu ea dorința de independența.
Nu știu dacă toate acestea pot fi văzute ca o manifestare precoce a simțului de proprietate. Mai devreme sau mai târziu cred că fiecare își dorește lucrurile lui și locul lui; probabil că spiritul proprietății are legătură cu vârsta, maturizarea aduce cu ea dorința de independență. De la un punct încolo vrem să fim pe picioarele noastre, să deținem controlul propriei vieți, în măsura în care acest lucru este posibil și, de ce nu, să știm că putem fi un sprijin pentru ceilalți, familie ori prieteni.
Noi, românii, avem un spirit al proprietății bine dezvoltat, prin comparație cu cel al europenilor occidentali, care nu au cunoscut comunismul și amputarea inițiativei de orice fel. Un studiu ING arată că tinerii români se află pe prima poziție în Europa în privința intenției de a achiziționa o locuință înainte de împlinirea vârstei de 30 de ani. Și împărțim cu luxemburghezii procentul fruntaș de 86% al celor care consideră că o locuință este cea mai bună investiție.
După ce am terminat facultatea, am stat o vreme cu chirie. Nu existau credite ipotecare, pe atunci, nu exista un program de tipul Prima Casă. Prin anul 2000, ne-am cumpărat prima casă cu bani de la părinți. Câțiva ani mai târziu, ne-am mutat mai în centru, într-un apartament mai mare. Atunci am accesat un credit ipotecar pe care continuăm să-l plătim și astăzi.
N-a fost ușor să avem casa noastră, dar parcă nici nu mă pot plânge că a fost extrem de dificil. Sunt tentat să spun că azi e mai ușor de cumpărat o casă decât acum 20 de ani. Însă cifrele din studiul ING mă pun pe gânduri: peste 40% dintre tinerii din țări cu economii puternice – Germania, Marea Britanie, Italia și Olanda – declara că nu se așteaptă să-și cumpere vreodată propria locuință.
Pentru mulți, un credit pe o perioadă îndelungată e împovărător; pare greu de conceput să fii dator la bancă timp de 20 sau 30 de ani. E adevărat. Dar la sfârșitul acestei perioade ești proprietar, ceea ce e mai bine decât să fi dat chirie. Dacă rata unui credit este egală cu suma pe care o dați pe chirie, n-ar trebui să stați pe gânduri, alegerea corectă este creditul ipotecar.
Da, perioada de creditare poate părea lungă. Se pot întâmpla multe în 20 de ani. Bunica mea spunea că nu aduce anul ce aduce ceasul – și să nu ne gândim doar la lucruri rele. Să presupunem că începi creditul cu un salariu mic; în cinci ani veniturile voastre vor fi cu siguranță mai mari, în zece ani se vor dubla – cel puțin. Deci un credit luat inițial pe 20 de ani ar putea fi returnat, cu puțină șansă, în 10 sau 15 ani.
Noi am trecut și prin bune, și prin rele, cu credite și leasinguri. A fost criză din 2008, când nu știam când și dacă ne mai luăm salariile, au fost câteva schimbări de job care ne-au pus veniturile la încercare, dar am rezistat. Mai avem câțiva ani buni până când vom deveni cu adevărat proprietari, dar, privind în urmă, nu cred că aș proceda altfel.
Dacă rata unui credit este egală cu suma pe care o dați pe chirie, n-ar trebui să stați pe gânduri, alegerea corectă este creditul ipotecar.
E adevărat, s-au schimbat multe între timp. Inclusiv maidanul pe care băteam mingea în copilărie s-a schimbat. Acum avem terenuri de fotbal cu gazon artificial, instalație de nocturnă și porți cu plase. Cam toate liceele din orașele mari au acum săli de sport cu dușumele ceruite și panouri de baschet transparente. Din păcate, tot mai puțini copii fac sport, poate și pentru că s-a limitat atât de mult accesul gratuit la o sală sau un teren de sport, ceea ce echivalează cu limitarea libertății copilului în a-și alege locul de joacă. Dar asta e altă discuție.
În debaraua apartamentului ai căror proprietari vom deveni în curând, avem vreo 7-8 mingi de fotbal, cumpărate de noi sau primite cadou de fiul meu. În timp ce scriu aceste rânduri îmi dau seama că, atunci când merge la fotbal, el aduce mingea, de fiecare dată. Nu e niciodată prea devreme să înțelegi că posesia e secretul succesului.
Cât de interesant ți se pare acest articol?
Doru Iftime
Vecina e o femeie măruntă, cu trăsături luminoase și privire senină. Îi spun Vecină, deși nu stăm în același imobil. Probabil însă că locuiește în apropiere, fiindcă o întâlnesc în fiecare zi. Dă cu matură în curtea bisericii, face diverse comisioane pentru vârstnici, le ajută pe fetele de la aprozar să descarce duba cu zarzavaturi... Nu stă o clipă, face orice pentru oricine are nevoie de ea. Îi admir energia, deși e trecută bine de 50 de ani și e numai o mâna de om. Când îi spun „sărut mâna”, zâmbește discret, puțin flatată, puțîn jenată, și își înclină ușor capul.
Cum traficul în zona de nord a Bucureștiului la ora 8.30 dimineața e o invitație la reflecție, gândul mi-a zburat la Vecina. Îmi părea rău că o refuzasem. Totuși, e oarecum neobișnuit să-i ceri bani unui străin; sigur, ne întâlnim zilnic și ne salutăm, dar nu știm nici măcar cum ne cheamă. Cum de ajungi să-i ceri bani unui străin? Cum se poate să nu ai cu cine te ajuta? De obicei, când rămâi fără bani, spargi pușculița; dacă n-ai pușculița, spargi pușculița altora - rude, prieteni, cunoștințe. Poate că Vecina nu are cunoștințe cu bani. Sau, dacă are, poate s-a împrumutat de la ei, nu a mai dat banii înapoi și acum nu vor s-o mai ajute. Ceea ce însemna că am procedat corect refuzând-o. Și totuși...
Am fost de multe ori în impas și a trebuit să împrumutăm. Nu mi-a plăcut niciodată asta – nu știu pe cineva căruia să-i placă – dar chibzuința e o virtute care se dobândește la bătrânețe. Așa că, pe cât de tare îmi displace să mă împrumut, pe atât de des m-am aflat în situația de a fi nevoit să apelez la banii altora.
Cei care m-au ajutat se împart în două categorii: cei care te împrumută relaxați, înțelegând nevoia de moment: „Sigur îți ajung 1000 de lei, nu vrei 1500? Mi-i dai înapoi când poți, nu e nici o problema.” Genul acesta de oameni e rar, dar am avut norocul să-l întâlnesc. Le-am fost și le voi fi veșnic recunoscător.
Am fost de multe ori în impas și a trebuit să împrumutăm. Nu mi-a plăcut niciodată asta – nu știu pe cineva căruia să-i placă – dar chibzuință e o virtute care se dobândește la bătrânețe.
Era din ce în ce mai evident că latura emoțională trebuia eliminată din chestiunile pecuniare. Și unde îți dă cineva bani cu zâmbetul pe buze? La bancă, evident. Cu banca ești într-o relație de afaceri: ei vând bani, tu cumperi; asta-i prețul – adică dobânda, asta-i data până la care returnezi împrumutul. Dacă întârzii, ești penalizat. Fără condescendență, fără morală – e un contract. Și, foarte important - nu rămâi dator după ce ai dat banii înapoi. Banca nu capătă un ascendent asupra ta fiindcă te-a împrumutat. Dimpotrivă, îți răsplătește corectitudinea și punctualitatea. Sigur, pot apărea probleme – și am avut și noi, dar am găsit soluții tot cu banca – am renegociat, am refinanțat…; una peste alta, am scos-o la capăt.
Mi se părea că, refuzând-o atât de abrupt pe Vecina, m-am plasat în postura dezagreabilului Sponsor. Așa că i-am dat banii pe care mi-i ceruse. Mi i-a înapoiat pe toți, la data promisă. Am mai împrumutat-o de câteva ori și de fiecare dată mi-am primit banii înapoi. Până într-o zi, când mi-a cerut încă un împrumut deși nu mi-l restituise pe precedentul. Și nici n-a pomenit ceva despre el. Am refuzat-o. Preț de câteva săptămâni, am făcut-o pe distantul – ne salutam când ne vedeam, dar atât. Ea nu zicea nimic despre banii pe care mi-i datora, eu n-o întrebăm. Eram supărat. Sponsorul ieșise iar la suprafață.
Și am rămas pe modul Sponsor până în ziua în care am decis să-mi iau supărarea la întrebări. Desigur, eram în trafic și, sensul de mers fiind blocat, mi-am făcut din nou de lucru cu găsirea sensului vieții. Să vedem cum stăm: suntem cu toții sănătoși, noi, părinții, copiii; nu ne lipsește nimic. Am infinite motive de recunoștință și nici o nemulțumire. Cum pot fi supărat pe cineva? Cum pot să compar situația mea cu cea a unei femei care se zbate să supraviețuiască? Cum să o judec pe ea după criteriile mele?
Și am rămas pe modul Sponsor până în ziua în care am decis să-mi iau supărarea la întrebări.
Într-unul dintre filmele care m-au impresionat profund, Into the Wild, regizat de Sean Penn, personajul principal îl citea pe Lev Tolstoi, care spunea că viața are sens „dacă le ești de folos oamenilor cărora e ușor să le faci un bine și care nu sunt obișnuiți să aibă parte de așa ceva.” Exact ce n-am făcut eu cu Vecina. Sau am făcut doar pe jumătate. Se poate ca perioada în care am ajutat-o să fi fost o perioada de echilibru pentru ea. Găsise un sprijin. Eram în continuare un străin, dar poate eram singura persoană pe care putea conta. Ce poate fi mai demotivant decât să întrezaresti luminița de la capătul tunelului și apoi să constați că e de fapt farul unei locomotive? E adevărat, nu mi-a dat niște bani înapoi – și ce dacă? Probabil n-a avut de unde, oricum nu părea să fi câștigat la loto și să fi uitat de toate – de dimineață o văzusem cărând niște lăzi la aprozar.
I-am povestit soției despre recentele mele dileme existențiale. Și am căzut de acord că trebuia să continuăm să o ajutăm pe Vecina. „Nu te poți retrage din postura de înger păzitor”, mi-a zis, și mi-a plăcut, chiar dacă nu sunt vreun înger. Nu puteam da înapoi. Mai important, nu voiam să dau înapoi.
Așa că am continuat s-o ajutăm pe Vecina cu sume care nu ne destabilizează bugetul dacă nu ne sunt înapoiate. Apoi am constatat că banii dați se întorc pe altă parte. Într-o zi o împrumutasem cu o suma mai mare decât de obicei și Sponsorul dădea semne discrete de agitație – când primesc un SMS: banca mă anunță că încasasem de la un client niște bani de la care îmi cam luasem gândul. Situația s-a mai repetat de vreo două ori, așa că am ajuns în pragul misticismului: aș vrea să știu cât să dau ca să ajung cu încasările la zi.
Epilog
Ieri seară, tocmai ne adunasem cu toții pe-acasă, când sună cineva la ușa: era Vecina, cu un portofel în mâna. Mi-l întinde. O privesc nedumerit: „L-am găsit în parcare, probabil v-a căzut când ați ieșit din mașină”, zice. Eu, perplex: habar n-aveam că-mi pierdusem portofelul. Mă uit în el – acte, carduri – al meu era. Îi mulțumesc femeii, fac banii jumi-juma cu ea, ii urez sănătate... Mi se părea că mă uit la mine într-un film, sau că visam și urma să mă trezesc... Am închis ușa încă șocat. În capătul holului, soția:
– A sunat la ușă?
– Da.
– Cine era?
– Cine să fie? Îngerul nostru păzitor.
Doru Iftime
Cum procedăm cu banii în cuplu? Îi punem la comun pe toți? Punem doar o parte? Plătim nemțește la restaurant? De fapt, dacă e să dăm ascultare unui studiu recent făcut de ING, ar trebui să spunem că plătim că austriecii, pentru că doar 36% dintre cuplurile austriece își țin banii la comun. Ei sunt așa, mai calculați, mai prevăzători, mai reci; nu amesteca amorul cu portofelul. E de înțeles. Dragostea e un joc de blackjack la care austriecii încearcă să numere cărțile. Noi, românii, mizăm totul pe o singură carte: 71% dintre noi își țin ouăle în același coș. În care capăt al lanțului trofic ne plasează această opțiune?
Eu și soția mea suntem căsătoriți de 20 de ani și ne-am ținut dintotdeauna banii la comun.
Noi suntem români. Eu și soția mea, adică. Ne încadrăm la fix în cei 71% și ne simțim perfect acolo. Suntem căsătoriți de 20 de ani și ne-am ținut dintotdeauna banii la comun. Nu țîn minte să fi avut vreodată o discuție despre banii ei sau ai mei. Las la o parte perioada de început a relației noastre, când o astfel de discuție nu avea obiect (sau subiect); dar și mai târziu, când am devenit salariați, bancnotele s-au așezat firesc în portofelul comun. Erau (și sunt) banii noștri, indiferent cine îi câștigă; și nu, nu suntem pe poziții de egalitate: de fapt, perioada când am avut venituri comparabile a fost foarte scurtă. Pe rând, unul dintre noi a dus greul, dar această inegalitate, acest dezechilibru, nu a fost vreodată motiv de reproș. Am considerat că e suficient felul în care contribuie fiecare, nu am pus presiune unul pe celălalt și am făcut front comun în fața gurilor rele.
E de la sine înțeles că nu s-a pus vreodată problema că, dacă unul dintre noi aduce mai mulți bani în casă, are dreptul să cheltuiască mai mult. Cred că înțelegerea, onestitatea, toleranța, respectul și sprijinul necondiționat sunt, de fapt, sinonime pentru dragoste. Și nu spun asta ca să fac o conexiune facilă cu faptul că citiți acest mesaj în februarie, luna iubirii.
Punem totul la comun pentru că așa ni se pare normal și ni se pare normal pentru că, înainte de asta, ne-am pus - cum zicem noi, românii - sufletul pe tavă. Putem trăi astfel pentru că vrem să fim o familie, pentru că vrem ca lucrurile să funcționeze între noi, pentru că ne iubim.
Din punctul meu de vedere, varianta cu banii la comun este calea ușoară. Sigur, se poate și altfel: fiecare cu banii lui, și nu știm cât câștigă celălalt; din start, avem fiecare câte un secret. Viața ne învață că secretele se înmulțesc rapid, iar pe progeniturile lor le cheamă Neîncredere, Bănuiala, Suspiciune.
Traiul în doi implică permanent decizii legate de bani. Nu poți avea în fiecare zi discuții pe acest subiect, altfel banii devin cuiul lui Pepelea.
Traiul în doi implică permanent decizii legate de bani. Nu poți avea în fiecare zi discuții pe acest subiect, altfel banii devin cuiul lui Pepelea. Și nici nu poți elabora un contract care să prevadă toate situațiile posibile, în genul celui pe care îl foloseau Sheldon și Leonard în Teoria Big Bang.
Dar trebuie să-mi recunosc limitele: sunt probabil în situația șoferului care a condus toată viață un Logan și consideră că mașină mai bună nu există. Adevărul e că nu știu cum poate funcționa un cuplu fără să aibă banii la comun. Și nu știu pentru că nu pot concepe așa ceva. Dar, cum zice Dicky Fox la finalul filmului Jerry Maguire, „I don’t have all the answers. But I love my wife, I love my life and I wish you my kind of success.” (Nu am răspuns la toate întrebările. Dar îmi iubesc soția, îmi iubesc viața și vă doresc și vouă să aveți succes ca mine.)
Dacă eu sunt nemulțumit de modul în care mama se raportează la cuceririle tehnologiei, ea e nemulțumită că noi, cei tineri, nu suntem chibzuiți. Chibzuință, pentru ea, se traduce prin economisire. Să pui deoparte bani albi pentru zile negre.
După 40 de ani gândești altfel. Eu, unul, simt presiunea timpului, mă îngrijorează sănătatea, lumea întreagă îmi pare foarte volatilă și plină de neprevăzut. Îmi doresc să fi gândit altfel la 25 de ani. Probabil aș fi mai liniștit dacă, să zicem, aș fi pus deoparte, în ultimii 15 ani, câte 100 de lei pe lună, nu mai mult; aș fi avut acum în cont 18.000 lei, plus ce s-ar mai fi adunat din dobânzi, sumă nesemnificativă în caz de apocalipsă, dar suficientă pentru acel minim confort mental care ne face să mergem înainte zi de zi.
