Focus pe investiţii
Subiectul lunii pe piaţa globală
Efectul "Regina Roşie" în Investiţii
Speciile se dezvoltă împreună dar şi în competiţie. Prădătorii continuă să dezvolte abilitaţi extraordinare pentru a-şi prinde prada, iar aceasta, ca rezultat al "luptei pentru existenţă", îşi sporeşte capacitatea de a scăpa de aceştia. Speciile se luptă pentru resurse care sunt limitate. "Cursa înarmărilor" continuă neîncetat. Această cursă se numeşte "Efectul Regina Roşie", şi a fost dezvoltat de evoluţionistul Leigh Van Valen care a comparat acest lucru cu replica dată de Regina Rosie a lui Alice în "Alice în Ţara Oglinzii" (Through the Looking Glass), carte scrisă de Lewis Carroll: "E nevoie să fugi cât de repede poţi pentru a rămâne în acelaşi loc. Dacă vrei sa ajungi altundeva, trebuie să alergi de două ori mai repede de atât!" Astfel se năştea ipoteza "Regina Roşie" a co-evoluţiei.

Putem sa transpunem acest efect în investiţii prin faptul că piaţa de capital oferă randamente negative investitorilor care zboară spre siguranţă (ex: Germania), iar aceştia la rândul lor trebuie să depună un efort dublu pentru a oferi randamente substanţiale clienţilor lor. "Cursa înarmărilor" pe bursa internaţională continuă neîncetat, iar evenimentele fac ca opţiunile investitorilor să fie limitate iar competiţia, în consecinţă, este feroce.

Cel mai bun exemplu este legat de randamentele obligaţiunilor din Germania care au scăzut la minime istorice după ce Banca Centrală Europeană a arătat că este dispusă să reînnoiască programul de relaxare cantitativa intentat să stabilizeze pieţele de capital prin cumpărarea de obligaţiuni suverane ale statelor cu probleme din zona euro. Practic, randamentele negative înseamnă că investitorii trebuie să plătească pentru a împrumuta statul German.

Au urmat evenimente similare cu un impact puternic pe bursă. Spre exemplu, negocierile dintre Statele Unite şi China au fost intense. Ambele ţări au continuat să escaladeze războiul comercial pentru faptul că niciuna dintre părţi nu a fost dispusă să cedeze. Însă acest lucru nu a diminuat randamentele obligaţiunilor de trezorerie care au oferit confortabil 2% la începutul lui august, făcându-le astfel unul dintre cele mai performante clase de active ale lunii.

În Europa, saga Brexit a continuat, iar riscul că negocierile se vor termina fără un acord au crescut semnificativ. Obligaţiunile guvernamentale ale Marii Britanii au scăzut la un minim record.

Italia a fost şi ea lovită de probleme pe fondul crizei politice guvernamentale. Rămâne de văzut cum politicienii vor rezolva aceste probleme, luând în considerare importanta economică a Italiei în cadrul zonei Euro.

Piaţa emergentă a avut de suferit pe fondul crizei de încredere în Argentina dar şi de deprecierea monedei in China. Yuanul (sau renminbi) a pierdut din valoare si a afectat semnificativ piaţa emergentă.

Investitorii trebuie să continue să ţină pasul cu evenimentele pieţei de capital şi să obţină randamente pozitive. Un pas greşit înseamnă o mişcare corectă pentru competiţie, iar aceştia răspund imediat la greşeli. Conform lui Leigh Van Valen, când o specie evoluează spre o adaptare avantajoasă pentru a acumula mai multe resurse, o altă specie concurentă trebuie să răspundă în natură sau să eşueze ca specie. A sta în loc înseamnă defapt a rămâne în urmă. Acest efect poate fi transpus şi în investiţii, dar şi pentru fondurile de capital.
Figură 1 Randamentul pieţelor de acţiuni
Randamentul pietelor de actiuni in RON
Notă informativă creată de Milan Alexandru Pruşan, Claudiu Ghiuzan, manager portofoliu NN Investment Partners Cehia
Informaţiile cuprinse în acest document au exclusiv scop de informare şi nu reprezintă o ofertă, în mod special un prospect, sau o invitaţie de a negocia, a cumpăra sau a vinde un titlu de valoare sau de a participa la orice strategie de tranzacţionare. De asemenea, nu reprezintă o consiliere personalizată cu privire la investiţii şi nici o consiliere fiscală sau juridică. Deşi a fost acordată o atenţie deosebită conţinutului acestui document, nu se acordă nicio garanţie, asigurare sau certitudine, expresă sau implicită, în ceea ce priveşte acurateţea, corectitudinea sau deplinătatea lui. Orice informaţie din acest document poate fi subiectul unei modificări sau actualizări fără nicio notificare prealabilă. Răspunderea ING Bank N.V. şi NN Investment Partners (în acest sens folosindu-se denumirea legală a entităţii NN Investment Partners International Holdings B.V., a altor societăţi sau unităţi care fac parte din NN Group sau ING Group, a funcţionarilor, directorilor sau angajatilor acestora nu va putea fi angajată direct sau indirect în ceea ce priveşte informaţiile şi/sau recomandările de orice fel incluse în acest document. Nu va fi acceptată preluarea nici unei responsabilităţi, directă sau indirectă, pentru niciun fel de pierdere suferită sau asumată de cititori ca rezultat al folosirii acestei publicaţii sau ca urmare a fundamentării deciziilor investiţionale pe informaţiile din prezentul document. Investiţiile implică risc. Vă atenţionăm că valoarea investiţiei dumneavoastră poate creşte sau se poate diminua, iar performanţele anterioare nu reprezintă o garanţie a realizărilor viitoare şi în niciun caz nu trebuie considerate astfel. Orice revendicări rezultate din sau în legatură cu termenii şi condiţiile acestei clauze de exonerare de răspundere sunt guvernate şi interpretate conform legii române.

Consimtamant de utilizare cookies

Colectam anumite date in timp ce utilizezi website-ul ING, pentru a-i asigura functionarea corecta, pentru a-ti asigura siguranta in timpul navigarii si pentru a respecta reglementarile in vigoare.

De asemenea, avem nevoie de acordul tau in timp ce navighezi pe ING.ro pentru a:

  • studia modul în care utilizezi site-ul nostru si alte servicii pentru a le putea imbunatati
  • stabili care dintre produsele, serviciile si ofertele noastre pot fi relevante pentru tine
  • adapta mesajele de marketing pe care le vei vedea pe retelele sociale, in aplicatii si pe alte site-uri web

Selecteaza Sunt de acord daca este in regula sa folosim aceste cookies.

Selecteaza Setari cookies daca preferi sa alegi tipurile de module cookie pe care le folosim.

Iti poti modifica preferintele în orice moment. Trebuie doar sa faci clic pe link-ul "Setari Cookie" din partea de jos a oricarei pagini din site.