Comunicat de presă
10.11.2021

ING a obținut un profit net de 1.367 milioane de euro în al treilea trimestru din 2021

Rezultatul obținut în T3/2021 înainte de impozitare este de 1.924 milioane de euro; capitalizarea se consolidează, coeficientul CET1 este de 15,8%

  • Creștere puternică a veniturilor din comisioane, de 20% față de aceeași perioadă a anului trecut. Venitul net din dobânzi este solid;
  • Cheltuielile operaționale rămân sub control. Cheltuielile pe acest trimestru includ un provizion de 180 milioane de euro pentru compensarea clienților retail olandezi cu anumite produse de credit de consum;
  • Costurile de risc rămân reduse, deoarece calitatea globală a portofoliului de credite este ridicată;
  • Reluarea distribuirii capitalului prin dividende și lansarea unui program de răscumpărare de acțiuni în luna octombrie.

Declarația CEO

„Sunt mulțumit de rezultatele noastre din trimestrul al treilea”, a spus Steven van Rijswijk, CEO al ING. „Am înregistrat o creștere continuă a creditării la împrumuturile ipotecare, dar în același timp cererea de împrumuturi pentru afaceri a fost influențată de efectele economice ale pandemiei  deCOVID-19. Chiar și așa, marjele de creditare comercială au fost ușor mai ridicate și am înregistrat o creștere puternică a veniturilor din comisioanele pentru pachetele de conturi, produsele de investiții și credite.

„Cheltuielile au fost sub control, trimestrul incluzând un provizion de 180 milioane de euro pe care l-am folosit pentru compensarea clienților retail olandezi pentru costurile cu dobânzile din trecut care nu au ținut pasul cu dobânzile pieței. În ceea ce privește costurile de risc, am reușit să eliberăm câteva dintre provizioanele suplimentare pe care le-am alocat anterior. Clienții se confruntă acum cu alte probleme, precum întreruperile din cadrul lanțurilor de aprovizionare, scumpirile la energie și creșterea inflației. Vom continua să susținem clienții cât de mult putem. Sunt recunoscător pentru fidelitatea clienților noștri, ținând cont că am atras aproximativ 95.000 de clienți primari în decursul acestui trimestru și am ajuns astfel la 14,1 milioane de clienți primari.”

„Scopul nostru este să digitalizăm procesele în vederea creșterii productivității și reducerii timpului pe care îl petrec clienții cu operațiunile bancare. La Interhyp Germania, platforma digitală de credite ipotecare „HOME” este folosită de clienți, consultanți, brokeri și parteneri bancari. În prezent, aproape 500.000 de clienți folosesc serviciile digitale individuale oferite de platformă. Aceasta a dus la o scădere evidentă a volumului de muncă manuală pentru consultanți și parteneri, totodată și la decizii mult mai rapide pentru clienți.”

„În România, unde peste 70% dintre clienți păstrează legătura cu noi prin intermediul dispozitivelor mobile, avem acum o ofertă completă de produse digitale, inclusiv împrumuturi de nevoi personale, asigurări, investiții, economii, conturi curente, programe de cumpărături, plăți cu cardul de pe mobil și carduri virtuale. Vânzările de pe mobil în România s-au triplat din 2019.”

„În trimestrul al treilea, am luat în continuare măsuri, pentru a deveni un lider în privința acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice, ajustându-ne obiectivul de a reduce finanțarea în sectorul de petrol și gaze în amonte și făcând eforturi de a stabili obiective de reducere la zero a emisiilor pentru cele opt sectoare care intră sub incidența abordării Terra. Mulți dintre clienți ne acordă încrederea ca partener strategic pentru a-și realiza ambițiile în materie de sustenabilitate și de creștere pe termen lung. Un astfel de client este furnizorul de top din sfera centrelor de date, Aligned. Acesta face eforturi semnificative în privința sustenabilității în domeniul infrastructurii digitale. ING a beneficiat din partea Aligned de patru mandate consecutive legate de sustenabilitate în ultimele 12 luni, contribuind astfel la emiterea primului împrumut în sfera sustenabilității centrelor de date și la prima securitizare a centrelor de date ecologice.”

„Am lansat un program de răscumpărare de acțiuni ca prim pas în vederea optimizării capitalului nostru, menținându-ne în același timp atenția asupra clienților. Sunt mulțumit că am putut returna capitalul acționarilor noștri și le mulțumesc pentru înțelegerea pe care ne-au acordat-o în timpul restricțiilor de  distribuire din perioada pandemiei.”

„Modul nostru de lucru hibrid începe să fie pus în aplicare în țările ING din lume , iar colegii încep să revină treptat la birou. Totuși, trebuie să rămânem vigilenți până când pandemia se încheie cu adevărat. Între timp, țin să îmi exprim recunoștința pentru flexibilitatea și angajamentul tuturor.”

Despre ING  
ING Bank România este parte a ING Group, instituție financiară internațională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,8 de milioane de clienți individuali, companii sau instituții din peste 40 de țări.  
Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice. ING Bank România este a patra bancă în top 10 bănci locale, conform activelor, și singura bancă cu creștere organică, fără achiziții de portofolii de clienți sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,6 milioane de clienți din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri și Mid-Corporate și Wholesale Banking. 
Misiunea ING este aceea de a-i susține pe oameni să fie cu un pas înainte, în viață și în afaceri.   



    

Share