Oportunități de business în mediul rural

camp agricol strabatut de un canal de irigatii

Oportunități de finanțare a afacerilor din mediul rural 

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat calendarul apelurilor de proiecte adresate mediului rural care vor fi active începând cu finalul anului 2025 și începutul anului 2026. Peste 660 de milioane de euro vor fi disponibile fermelor, afacerilor din legumicultură, floricultură sau tinerilor fermieri.

Procesarea și marketingul produselor agricole

Conform MADR, începând cu 15 decembrie 2025, va fi activ apelul dedicat proiectelor pentru procesarea și marketingul produselor agricole - DR 23. Peste 164 milioane de euro vor putea fi accesate de către întreprinderile care realizează în mediul urban / rural investiții inițiale în vederea obținerii unor produse alimentare și produse transformate. Concret, în cadrul acestei măsuri vor fi sprijinite companiile care activează în:

  • Fabricarea produselor lactate; 
  • Fabricarea înghețatei; 
  • Fabricarea produselor de morărit; 
  • Fabricarea produselor din amidon; 
  • Fabricarea produselor de brutărie şi a produselor făinoase; 
  • Fabricarea pâinii; 
  • Fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie; 
  • Fabricarea biscuiţilor şi pişcoturilor; 
  • Fabricarea macaroanelor, tăieţeilor, cuşcuşului şi altor produse făinoase similare; 
  • Fabricarea produselor din cacao, a ciocolatei şi a dulciurilor; 
  • Fabricarea condimentelor şi ingredientelor (muștar, maioneză, mirodenii); 
  • Fabricarea de pizza congelată; 
  • Fabricarea alimentelor dietetice ; 
  • Fabricarea altor produse alimentare n.c.a.; 
  • Fabricarea produselor din ouă, a albuminei din ouă; 
  • Fabricarea drojdiei de bere; 
  • Fabricarea alimentelor perisabile-pizza proaspătă (necoaptă); 
  • Fabricarea de supe și ciorbe; 
  • Fabricarea adaosurilor alimentare ; 
  • Fabricarea berii. 

Solicitanții pot fi atât întreprinderi mici și mijlocii (inclusiv microîntrerpinderi), întreprinderi mari, dar și PFA, II, IF, societate cooperativă, grupuri de producători etc. 

Finanțarea acordată este în valoare de maximum 3 milioane de euro (10 milioane de euro pentru sectorul de panificație), cu o cofinanțare din partea beneficiarului de 35% - 70%, în funcție de regiunea de implementare a proiectului și a mărimii companiei.

Finanțarea se acordă pentru:

  • Extinderea capacităţii de producţie, diversificarea activităţii, diversificarea producţiei (inclusiv construcția unei clădiri destinate noii capacități de producție);  
  • Dezvoltarea de capacităţi de condiţionare, depozitare a materiei prime procesate sau a produsului finit rezultat din procesare, ca o componentă secundară a proiectului; 
  • Achiziţionarea, inclusiv în leasing, de utilaje noi, instalaţii, echipamente şi mijloace de transport compacte, specializate; 
  • Cheltuieli aferente marketingului produselor obținute (ex. echipamente pentru etichetarea sau ambalarea produselor); 
  • Cheltuieli aferente comercializării produselor: magazine proprii, magazin on-line, rulote / autorulote / automate alimentare; 
  • Investiții care contribuie la reducerea emisiilor de GES, ca parte componentă secundară a proiectului de investiții; 
  • Cheltuieli generate de investițiile în soluții digitale pentru condiționare, depozitare, procesare, marketing și management de ex. sisteme de tip Internet of Things, inclusiv pentru soluții de automatizare de tip Robotic Process Automation sau pentru soluții de tip blockchain sau de securitate informatică; 
  • Achiziționarea de tehnologii și software. 

Aspecte speciale de avut în vedere în relația cu banca: 

  • La depunerea proiectului, în situația în care imobilul pe care se execută investiţia nu este liber de sarcini (gajat pentru un credit), este necesar acordul creditorului privind execuția investiției şi graficul de rambursare a creditului. 
  • În vederea încheierii contractului de finanţare, în termen de maximum 3 luni pentru proiectele care vizează achiziții simple, respectiv maximum 6 luni pentru proiectele care vizează achiziții complexe, de la transmiterea Notificării privind selectarea cererii de finanțare, solicitantul trebuie sa prezinte documente care dovedesc capacitatea şi sursa de cofinanţare privată a investiţiei prin extras de cont (în original) și / sau contract de credit (în copie) acordat în vederea implementării proiectului. 

Alte oportunități de finanțare 

În plus, la începutul anului viitor, ar urma să fie lansate apelurile pentru: 

  • Investiții în sectorul legume și / sau cartofi: 19 ianuarie 2026 
  • Investiții în consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri instalați și a fermierilor recent instalați: 30 ianuarie 2026 
  • Investiții în sectoarele hamei și / sau struguri de masă: 2 februarie 2026 
  • Investiții neproductive la nivel de fermă: 9 februarie 2026 
  • Investiții pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane (PPA): 13 februarie 2026 
  • Investiții în floricultură, plante medicinale și aromatice: 23 februarie 2026 
  • Investiții în fermele de mici dimensiuni: 27 februarie 2026  

Articol publicat în decembrie 2025.

        

Informațiile regăsite pe acest blog nu sunt o recomandare de acțiune, sfaturi de investiții, informații juridice sau fiscale și nu reprezintă o ofertă de vânzare/cumpărare a oricărui instrument financiar. Ne-am asigurat că acest articol nu conține informații false sau înșelătoare în momentul publicării, dar nu garantăm exactitatea sau gradul de adevăr al acestuia. ING nu își asumă nicio răspundere pentru orice pierdere directă, indirectă sau consecință survenită în urma aplicării informațiilor din acest articol, cu excepția cazului în care se specifică altfel. Orice opinii, puncte de vedere sau estimări aparțin exclusiv autorilor și pot fi modificate fără notificare.
Distribuirea acestei publicații poate fi restricționată prin lege sau reglementări, iar persoanele care intră în posesia acesteia au obligația de a se informa și a respecta restricțiile impuse.
Articolele publicate pe acest blog se supun protecției drepturilor de autor, astfel încât conținutul nu poate fi reprodus, distribuit sau publicat de nicio persoană în niciun scop fără acordul prealabil expres al ING și menționarea sursei. Toate drepturile sunt rezervate.
 

Raluca Prelucă

Partner & Senior Consultant www.fonduri-structurale.ro si Co-founder & Community Manager www.consolid8.ro


Raluca este manager de proiect și specialist în finanțare pentru investiții care vizează IMM-uri, start-up-uri, inovare și ONG-uri. Și-a început cariera în 2010 lucrând pe diferite poziții de management de proiect în zeci de proiecte, cu accent pe antreprenoriat și inovare începând cu 2015. Are o vastă experiență în scrierea și implementarea proiectelor cu finanțare UE si în dezvoltarea afacerilor pentru start-up-uri și întreprinderi sociale. Este senior editor și analist pentru fonduri-structurale.ro. A câștigat „Premiul Altiero Spinelli pentru sensibilizare: răspândirea cunoștințelor despre Europa”. Din 2019 a devenit partener la fonduri-structurale.ro și în 2020 a înființat consolid8.ro, prima platformă de crowdfunding din România pentru industriile creative și